Parlamentarul PSD de Braila, Mihai Tudose, presedinte al Comisiei de privatizare din Camera Deputatilor, este extrem de nemultumit de prestatia ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Parlamentarul isi explica pozitia prin faptul ca Vosganian face declaratii care se bat cap in cap, despre aceleasi chestiuni, iar uneori, problemele despre care nu are un punct de vedere clar si argumentat sint unele de interes national. Tudose este sigur ca Varujan Vosganian are o multime de calitati, insa este la fel de sigur ca aceea de bun ministru nu este printre cele cu care se poate lauda: "Domnule, e un bun poet, se pricepe la desen, daca ii dai un pix si-o bucata de hirtie, face tot felul de scheme pe care le pricepe numai el, dar si Picasso a fost neinteles la vremea lui. Trei luni de zile ne-a omorit in Parlament cu Ordonanta privind privatizarea complexelor energetice. Toti am spus ca nu sintem de acord cu asa ceva, pina nu are o strategie de securitate energetica a Romaniei. Trei luni de zile a insistat ca privatizarea complexelor energetice este singura sansa. Acum o saptamina, singura sansa a Romaniei era ca toate aceste complexe energetice, plus distributia sa treaca intr-o chestie mare, in subordinea Ministerului Economiei - deci nu le mai vinde, nu le mai privatizeaza - cu care Romania sa devina polul energetic al galaxiei. Domnule, atita consecventa si atita hotarire in a sustine despre acelasi lucru o data ca-i alb, o data ca-i negru, eu nu am vazut. Si daca il intrebi de ce face chestia asta, iar nu are argumente. Acelasi ministru patru luni a sustinut ca nu sint bani de pensii, acum ne explica in ce mod va mari el pensiile si ce de bani are. Poate ar fi bine sa se mai duca pe acasa, ca eu, unul, m-am saturat de el!".