Minitornada in nordul Frantei, soldata cu trei morti si pagube materiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Minitornada in nordul Frantei, soldata cu trei morti si pagube materiale

Trei persoane au murit si alte noua au fost ranite in noaptea de duminica spre luni, in urma prabusirii locuintelor lor, provocata de o tornada de mica intensitate care a avut loc intr-un orasel din nordul Frantei, potrivit unui bilant provizoriu al prefecturii, relateaza AFP.
Cadavrul unui adjunct al primarului si al sotiei acestuia au fost descoperite luni dimineata sub darimaturile locuintei lor, in orasul Hautmont, la citeva ore dupa descoperirea cadavrului unei batrine, care a murit dupa ce locuinta sa s-a prabusit in localitatea cu 16.000 de locuitori.
Alte noua persoane care au fost ranite, intre care doua foarte grav in orasul vecin, au fost transportate la spital, porivit unui bilant provizoriul al prefecturii. Un bilant anterior mentiona moartea unei persoane si ranirea altor 13.
Aproximativ 200 de pompieri si 50 de politisti au fost mobilizati in timpul noptii. Precipitatiile abundente si rafalele de vint puternic au provocat pagube importante duminica in jurul orei locale 23.00 de-a lungul axei Maubeuge-Neuf-Mesnil-Hautmont-Boussieres-sur-Sambre, pe o lungime de zece kilometri.
Orasul Hautmont, cu circa 16.000 de locuitori, situat in sud-estul regiunii de nord, in apropierea frontierei belgiene, a fost cel mai afectat. Circa 40 de case au fost puternic avariate, potrivit prefecturii, iar unele dintre acestea s-au prabusit.
Doua strazi au fost afectate in mod deosebit. Acoperisurile caselor au fost desprinse si peretii din caramida s-au prabusit, pavajul s-a umplut de pietre si cabluri electrice, iar mai multe autovehicule au fost rasturnate.
Centrul cultural al orasului Hautmont a fost deschis pe timpul noptii pentru a gazdui locuitorii ale caror case au fost avariate.
O parte din acoperisul unui azil de batrini si una a unui spital din Maubeuge au fost de asemenea avariate, potrivit aceleiasi surse.
"S-a auzit un zgomot surd, ca la un bombardament", povesteste Erick Filleur, surprins de tornada. "Sotia mea se uita la televizor, iar fiica mea a strigat brusc: imediat dupa aceea, ferestrele s-au spart, iar o parte din acoperis s-a desprins".
Samia Sayah este mama unei fetite de sapte luni. "Patul bebelusului a fost purtat de vint prin camera", povesteste femeia. Fiica sa nu a fost ranita in urma tornadei, insa masina a fost distrusa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro