Poliţiştii caută o minoră dispărută de la domiciliu, din primele cercetări rezultând că fata s-ar putea afla la prietenul ei, din Galaţi.
Minora a mai plecat de acasă, însă tatăl ei nu a anunţat dispariţia.
Sâmbătă seara, la orele 21.30, la sediul Poliţiei Municipiului Brăila s-a prezentat un brăilean de 38 de ani, care a sesizat că, în acea zi, la orele 8.00, fiica sa, Florina Denisa Ciucă, în vârstă de 14 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. Poliţiştii de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că în ziua dispariţiei, minora i-a spus tatălui ei că merge la o prietenă pe nume Nina, domiciliată în cartierul Călăraşi IV. "Aceasta a mai plecat de la domiciliu, însă tatăl nu a sesizat la Poliţie dispariţia. În prezent, din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că este posibil să se afle în municipiul Galaţi, la prietenul ei, pe care l-a cunoscut pe un site de socializare", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Fata are înălţime 170 cm, corpolenţă atletică, faţa ovală, ochi albaştri, păr negru, lung până la umeri, şi are o cicatrice de circa 2 cm pe obrazul drept. La data dispariţiei ea purta geacă din material textil, de culoare neagră, cu model floral pe piept, până în talie, pantaloni tip blue-jeans albaştri, cizme negre până la genunchi.
S-a stabilit că minora nu suferă de afecţiuni medicale psihice sau cronice şi nu are acte de identitate asupra sa. Poliţiştii Biroului Urmăriri au solicitat urmărirea la nivel naţional a minorei.
Cine poate da relaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să apeleze, gratuit, numărul pentru urgenţe 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.