La data de 16 martie, victima a fost din nou contactată telefonic de suspect care, tot prin ameninţare cu acte de violenţă, i-a cerut să se întâlnească la ora 14.30 la un alt complex comercial din Brăila, pentru a-i da suma de 5 lei. În acel moment, partea vătămată a sesizat poliţiştii care au realizat prinderea în flagrant a suspectului.
Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au supravegheat locul în care victima s-a întâlnit cu Alexandru N. şi, după ce acesta a primit suma de bani, l-au imobilizat şi i-au efectuat controlul corporal, găsind asupra lui bancnota primită. "În prezent, pe numele minorului prins în flagrant a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de şantaj", a precizat ag. principal Camelia Bucur din cadrul IPJ Brăila.