Mitică Dragomir, la «mititica» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mitică Dragomir, la «mititica»

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a ajuns ieri în arestul Direcţiei Cercetări Penale, în aşteptarea unui eventual mandat de arestare pentru 29 de zile, solicitat de procurori. Fostul şef al LPF a fost reţinut pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.Poliţiştii au anunţat luni că efectuează 11 percheziţii şi vor aduce şapte persoane la audieri într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal, cu un prejudiciu estimat la 3 milioane de euro.
"Acţiunea Poliţiei Capitalei vizează persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Din informaţiile obţinute până în acest moment, se pare că, în perioada 2011-2013, persoanele vizate ar fi săvârşit infracţiuni în legătură cu vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti remis luni Agerpres.

Acuzaţii grave

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au început urmărirea penală în dosarul vânzării de către Liga Profesionistă de Fotbal a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013 patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3 milioane euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare.
De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale.
Luni dimineaţă, Poliţiştii Capitalei au efectuat 11 percheziţii, la sediul LPF şi la locuinţa lui Dumitru Dragomir.
Dumitru Dragomir a fost luat de poliţişti cu o maşină şi dus la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri.

Dragomir se crede prins la mijloc

Dumitru Dragomir consideră însă că percheziţiile poliţiei la locuinţa sa fac parte dintr-un "război" în care el se află la mijloc, precizând că toate actele legate de vânzarea drepturilor TV pentru meciurile din Liga I "sunt în regulă".
"Au venit la ora şase! La mine acasă, la hotel şi la Bogdan (n.r. - fiul său). Acum am casa plină! Mă uit la televizor şi aflu ce se întâmplă cu mine. Oamenii sunt civilizaţi, îşi fac treaba. E un război în care eu sunt la mijloc, de când mă aşteptau duşmanii....Mă doare la pălărie, sunt în regulă cu toate actele, în orice subiect", a declarat Dragomir, pe blogul sãu.
Fostul şef al LPF a menţionat că urmează să fie dus la audieri, dar a precizat că nu ştie care sunt numele celorlalţi anchetaţi în dosar. Potrivit articolului de pe blogul lui Dragomir, ar fi vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro acordat firmei unui om de afaceri, Mihai Corbu. "L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat", a adăugat Dumitru Dragomir.
Contactat de MEDIAFAX, Dumitru Dragomir a declarat că anchetatorii nu i-au spus însă ce căutau. "Da, domne, au fost dimineaţă, acum au plecat. Nu ştiu de unde erau, de la Poliţie, şi nici nu mi-au spus ce căutau", a afirmat Dragomir.
Întrebat dacă i s-a solicitat vreun document pe care îl avea la domiciliu, Dragomir a răspuns: "Mi-au cerut o gagică de 18 ani, dar n-am avut de unde să le dau".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro