Mitropolia rusilor lipoveni are nevoie de reparatii de aproape jumatate de milion de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mitropolia rusilor lipoveni are nevoie de reparatii de aproape jumatate de milion de euro

Statorniciti pe aceste meleaguri de mai bine de trei secole, rusii lipoveni sint nu numai pastratorii traditiilor si religiei vechii Rusii, ci si detinatorii unor valori materiale si spirituale de exceptie, unice in tot Rasaritul Crestin. Istoria lor se aseamana cu a poporului sfint al Lui Dumnezeu, Israel, care, pentru a-si salva identitatea si credinta, a fost silit sa plece in bejenie. Nu intimplator, Braila a devenit "a doua patrie" pentru multi rusi lipoveni, numiti si staroveri, centru spiritual al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din toata lumea. Din anul 1996, Catedrala Mitropolitana a rusilor lipoveni, de pe strada Zidari, este declarata monument istoric, lucrarile de restaurare si consolidare ce vor fi realizate insumind aproape jumatate de milion de euro. Ministerul Culturii finanteaza proiectul, dar si rusii lipoveni trebuie sa participe cu o parte din cheltuieli, in conditiile in care edificiul - afectat de cutremure si de trecerea timpului - se degradeaza pe zi ce trece. Preotul Vasile Cozma, parohul bisericii "Adormirea Maicii Domnului", a cerut, deja, sprijinul brailenilor pentru salvarea ctitoriei.

Statornici de-a lungul istoriei

Biserica Ortodoxa de Rit Vechi este continuatoarea vechii Biserici Ortodoxe Ruse, infiintate dupa rinduielile si canoanele grecesti, dupa crestinarea rusilor, in anul 988 d. H. Sarbatorile de peste an, posturile si rinduielile credinciosilor de rit vechi (numiti si staroveri) sint tinute dupa vechiul calendar Iulian, iar limba de oficiere este limba slavona, folosita cindva si in bisericile romanesti. Biserica Ortodoxa de Rit Vechi a luat fiinta dupa "schisma" de la 1654. Refuzind sa accepte reformele patriarhului Rusiei de atunci, Nikon, o parte din populatie a luat drumul exilului, din pricina persecutiilor, pastrind neatinse vechile traditii si canoane bisericesti. Unii rusi staroveri (lipoveni) s-au stabilit pe teritoriul Imperiului Otoman, altii in Tarile Romane, la gurile Dunarii si aproape de tarmul Marii Negre. Ca ortodocsi, lipovenii au in frunte un Mitropolit, urmat de Arhiepiscopi, Episcopi, preoti si diaconi. Ei se calauzesc dupa Sfinta Scriptura, dupa Canoanele Sfintilor Parinti, sapte Soboare Ecumenice si noua soboare locale, reunite in cartile "Cirmuitorul" si "Nomocanonul". Parasind Rusia, lipovenii au luat cu ei nu doar traditiile si credinta, ci si odoarele sfinte, icoanele si cartile de slujba, pastrindu-le cu sfintenie secole la rind.
Dupa ce, in anul 1783, imparatul Iosif al II-lea a acordat unele libertati credinciosilor de rit vechi din Imperiul Habsburgic, multe familii de lipoveni din zona Marii Negre au migrat in Nordul Bucovinei, intemeind aici noi asezari. Una dintre acestea a fost Belaia Krinitza ("Fantana Alba"). In apropiere, s-a statornicit si o manastire de calugari. Profitind de linistea din Imperiu, credinciosii staroveri s-au decis sa-si implineasca un vis mai vechi, anume acela de a avea preoti si episcopi. Pe 6 septembrie 1844, imparatul Ferdinand le permite sa aduca un ierarh din afara granitelor. Este adus fostul Mitropolit al Bosniei, Ambrozie, care devine primul ierarh al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Asa se face ca, din acel moment, manastirea de la Fantana Alba este centrul spiritual al rusilor lipoveni. In anul 1940, dupa ce armata sovietica a invadat si ocupat Bucovina, al VII-lea Mitropolit al credinciosilor staroveri, Siluan, a fost nevoit sa paraseasca Fantana Alba - incorporata din acel moment teritoriului Ucrainei - si sa-si stabileasca resedinta la Braila. Astfel, din 1940, Braila a devenit centrul spiritual si ierarhic pentru lipovenii din Romania, Rusia, Bulgaria, SUA, Franta, Australia, Franta, Germania, Italia, Gruzia si din alte tari ale lumii. In anul 2000, moastele primului Mitropolit, Ambrozie, mort in exil si ingropat la Trieste (Italia) au fost aduse in Catedrala Mitropolitana din Braila.

Catedrala "Acoperamintul Maicii Domnului" poarta o parte din splendoarea Brailei vechi

Rusii lipoveni au ridicat in Braila trei biserici, doua in cartierul Pisc - devenit o "patrie a lipovenilor" - si una in zona Centrului Vechi, care este si Catedrala Mitropolitana. Dupa toate probabilitatile, piatra de temelie a Catedralei de pe strada Zidari, cu hramul "Acoperamintul Maicii Domnului", a fost pusa in anul 1856. Centru spiritual al ortodocsilor de rit vechi din toata lumea, biserica are o valoare istorica si documentara deosebita pentru rusii lipoveni si pentru aceasta zona a tarii, ea purtind cu sine o parte din trecutul si splendoarea Brailei Vechi. Ctitoria respecta succesiunea incaperilor lacasurilor de rit ortodox (pridvor, pronaos, naos si altar), fiind construita in stil neoclasic si romantic (elemente bizantine, antice si gotice). Din pacate, catedrala a fost serios avariata in urma seismelor din 10 noiembrie 1940 si 4 martie 1977. Turla centrala s-a prabusit, de asemenea un nivel al clopotnitei, iar intemperiile au accentuat degradarea zidurilor, picturii si mobilierului.
In anul 1996, Ministerul Culturii a declarat oficial Catedrala Mitropoliei de Rit Vechi din Braila monument istoric, luindu-se decizia restaurarii acestuia, prin Oficiul National pentru Patrimoniu. Proiectul prevede consolidarea structurii de rezistenta, refacerea volumetriei constructiei, refacerea picturii si mobilierului (dupa documentele de arhiva) si restaurarea a 80 de icoane vechi, totalul sumei ce va fi investita fiind de 488.000 de euro. Potrivit unui memoriu inaintat autoritatilor de preotul paroh Vasile Cozma, in anul 1997, firma care executa lucrarile a propus Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (CNMI) refacerea volumetriei Catedralei (de pina la 1940). "Din acel moment, lucrarile au fost sistate, santierul a fost inchis, interventiile la acoperis au fost acoperite provizoriu, iar biserica a inceput sa se degradeze si mai mult, existind pericolul prabusirii boltii din pronaos. In anul 2002, CNMI a aprobat ideea refacerii volumetriei. Intre timp, firma care s-a ocupat de executia studiului de fezabilitate a falimentat. Anul trecut, am reusit sa contactam alta firma si, cu sprijinul credinciosilor, sa finantam un nou studiu de fezabilitate, aprobat de CNMI. La sfirsitul anului 2004, a fost avizat proiectul de restaurare finantat de Ministerul Culturii. Intrucit, in strategia sa, MC pretinde ca si proprietarii de monumente istorice sa participe sub orice forma la proiectul de restaurare a patrimoniului pe care il detin, crestineste si cu smerenie ne adresam tuturor celor care ne-ar putea sprijini financiar sau material, dindu-ne astfel posibilitatea coparticiparii si, totodata, obtinerea de fonduri din partea Ministerului Culturii", a spus parohul de la Catedrala Mitropolitana a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro