Modalitati de plata a unui credit bancar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Modalitati de plata a unui credit bancar

Persoanele care au contractat un credit de la banca au la dispozitie doua modalitati de rambursare a imprumutului. Ei pot plati o rata fixa sau una descrescatoare. In ambele situatii, dobinda se calculeaza la soldul lunar al creditului, spre deosebire de comisioane. Acestea, fie lunare, fie anuale, pot fi calculate atit la principal, cit si la valoarea initiala a creditului, pe intreaga perioada de finantare. In cazul creditelor cu rata descrescatoare, suma initiala este impartita la numarul total de rate, iar pentru fiecare rata valoarea principalului rambursat este egala. La aceasta valoare se adauga dobinda platita de client, dobinda aplicata la soldul lunar si care, evident, va fi mai mica in fiecare luna (de aici apare faptul ca rata lunara descreste). In cazul creditelor cu rata fixa, in prima parte a perioadei de creditare principalul rambursat este foarte mic, iar dobinda rambursata este mai mare si, pe masura ce se inainteaza spre sfirsitul creditului, principalul creste, iar dobinda platita scade.
Contractind creditul cu rata descrescatoare, scapi mai repede de costurile cu banca si incepi sa te concentrezi pe rambursarea principalului. Cu ocazia refinantarii se vede cit s-a achitat din credit la un moment dat. Acest mod de calcul are, totusi, marele dezavantaj ca din cauza ca prima rata este mai mare decit restul ratelor, la calculul eligibilitatii, adica al determinarii capacitatii de rambursare in vederea acordarii creditului, solicitantul sa obtina o suma mai mica de bani. Sint putini cei care indeplinesc conditia salariala (rata sa fie cel mult jumatate din salariu). Pe de alta parte, clientul va plati mai putina dobinda in cursul creditului fata de varianta ratei fixe.
Prin rata egala, in primii ani bancile isi recupereaza cheltuielile, in prima perioada a creditului principalul fiind mai mic, iar suma din dobinda mai mare, raportul inversindu-se in a doua parte a perioadei de creditare, astfel ca se vede mai greu diferenta de principal achitata. Folosind aceasta varianta, se pot imprumuta mai multi bani, dar se plateste mai multa dobinda decit in cazul ratelor descrescatoare.

Graficul de rambursare arata modificarea componentei ratei lunare in timp

Graficul de rambursare sau scadentarul, document-anexa la contractul de credit, ofera informatii despre valoarea si componenta ratelor in timp. Aceasta deoarece, in timp, unele dintre acestea (principal, dobinda si comisioane) scad, iar altele cresc. Se poate vorbi de o regula, aceea ca, desi in cazul multor credite bancare rata lunara este egala pe parcursul anilor, in primii ani se plateste mai multa dobinda decit se returneaza din suma imprumutata.

Prin exprimare, bancile pot crea confuzii

Faptul ca rata este fixa nu are nici o legatura cu faptul ca rata dobinzii este fixa sau nu. Evident, exista banci care au ambele variante de rate. In acest caz, se creeaza o confuzie. Clientul nu poate alege intre dobinda fixa si dobinda descrescatoare, ci intre o rata fixa sau o rata descrescatoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro