Modificarea Codului Muncii a scos în stradă aproape 150 de sindicalişti brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Modificarea Codului Muncii a scos în stradă aproape 150 de sindicalişti brăileni

Ieri, acţiuni similare s-au desfăşurat şi în judeţele Braşov, Dolj, Bacău, Vâlcea, Ialomiţa, Timiş şi Sălaj, potrivit calendarului stabilit de sindicalişti. În cazul judeţului nostru, pe platoul din faţa Prefecturii au îndurat un ger năprasnic şi au protestat circa 150 de persoane, din partea sindicatelor locale reprezentative afiliate confederaţiilor naţionale.

Până la 16 martie, confederaţiile Cartel Alfa, BNS, CSDR, Meridian şi CNSLR Frăţia au programate acţiuni de stradă în toate judeţele, respectiv în câte opt pe zi. Aşa cum am mai zis, Brăila este programată pentru zilele de miercuri.

În ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură la adresa cabinetului Boc, sindicaliştii au anunţat că vor protesta în Piaţa Constituţiei, între orele 12.00 şi 16.00, iar mitingul va avea titulatura "Votaţi moţiunea!". Sindicaliştii mai spun şi că iau în calcul inclusiv declanşarea grevei generale, în martie. "Până la 14 martie, se adună semnături în favoarea grevei generale şi estimăm că la acest posibil protest ar putea lua parte circa un milion de oameni", a afirmat liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

Protestele au fost hotărâte de membrii birourilor executive ale federaţiilor din Cartel Alfa, BNS, CSDR, Meridian şi CNSLR Frăţia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro