"Modul in care a fost tratat Piturca este rusinos pentru tara" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Modul in care a fost tratat Piturca este rusinos pentru tara"

Antrenorul formatiei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat, vineri, intr-o emisiune televizata, ca modul in care a fost tratat selectionerul Victor Piturca de procurorii DNA, care l-au ridicat de la scara avionului la intoarcerea din Austria, este rusinos pentru Romania.
"Ce i s-a intimplat este o chestie extrem de rusinoasa pentru tara. Modul in care a fost tratat este rusinos. Este rusinos ca antrenorul echipei nationale a ajuns intr-o astfel de situatie. Si tot ce se intimpla cu un astfel de om este judecat pe intreg mapamondul. Fotbalul acum intereseaza pe absolut toata lumea. Daca el este vinovat, sa se gaseasca o solutie si sa se discute cu el in particular, nu la vedere. Pentru ca orice actiune care se face impotriva antrenorului echipei nationale se rasfringe asupra prestigiului national", a spus Mircea Lucescu la GspTV.
Tehnicianul sustine ca actiunea DNA in cazul lui Victor Piturca are legatura cu apropierea campaniei electorale. "Bineinteles ca ce i se intimpla lui Piturca are legatura cu campania electorala. Ce nu are legatura cu campania electorala? Ce nu are? Indiferent de ce s-a intimplat, existau atitea modalitati sa se ia legatura cu Piturca. Nu pe aeroport, nu in vazul lumii, nu in vazul camerelor de luat vederi... Asta nu face bine nimanui. Nu a facut lucruri grave ca sa poata fi tratat in asa fel, are si el orgoliul lui. Peste tot unde am fost nu exista asa ceva. Numai la noi, numai noi ne punem poalele in cap", a explicat antrenorul formatiei ucrainene.
Mircea Lucescu a adaugat ca oamenii din fotbal sint vizibili si vulnerabili si de aceea pot fi umiliti mai usor decit oamenii de afaceri. "Fotbalul este in prim plan, e la vedere. Succesul aici se schimba de la o zi la alta. Cu un om de afaceri e altfel, discutiile se intind pe zece ani si pe urma se musamalizeaza totul. Cu oamenii de fotbal e foarte usor s-o faci. Pentru ca ei sint expusi, sint in prim plan. Sint oameni care depind de rezultate, azi sint mari, miine sint mici. Si e mai usor sa-i manevrezi, sa ii umilesti", a spus Lucescu.
Victor Piturca a fost adus, joi dupa-amiaza, la DNA, dupa ce a fost ridicat de procurori de pe Aeroportul Otopeni, in baza unui mandat de aducere, pentru a i se prezenta documente din dosarul "valiza".
Antrenorul echipei nationale si secundul Stefan Iovan se intorceau, joi, din Austria, unde au urmarit partida dintre Austria si Serbia, din cadrul grupei a VII-a a preliminariilor Cupei Mondiale.
Procurorii anticoruptie i-au prezentat, joi seara, lui Victor Piturca acuzatiile in dosarul "valiza", Directia Nationala Anticoruptie precizind ca invinuirea retinuta in cazul acestuia este de favorizarea infractorului, respectiv a lui Gigi Becali. Selectionerul a stat la DNA circa o ora.
Surse judiciare au declarat, saptamina trecuta, ca Piturca este acuzat ca ar fi semnat, ca martor, precontractul incheiat, in fals, intre Becali si un om de afaceri din Cluj, Radu Marino, pus, de asemenea, sub invinuire. Contractul, semnat in fata avocatului Alina Ciul, avea ca obiect cumpararea de catre Becali a unui teren aflat in posesia lui Marino, in Cluj.
In 7 mai, in ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, DNA a convocat pentru audieri, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani proveniti de la Gigi Becali, care se presupune ca urmau sa ajunga la jucatorii Universitatii Cluj, daca acestia ar fi obtinut cel putin un scor egal in meciul cu echipa clujeana CFR, iar Steaua ar fi devenit astfel campioana.
Gigi Becali a prezentat, intr-o conferinta de presa, un act de vinzare-cumparare incheiat pentru un teren din Cluj, datat 15 aprilie, adica cu 20 de zile inaintea meciului U Cluj - CFR Cluj, precizind ca printre martori a semnat si selectionerul Victor Piturca. El a dorit, astfel, sa arate ca banii confiscati de DNA nu erau destinati fotbalistilor de la U Cluj.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro