MOZAIC: Elena Băsescu dă oficial detalii despre nuntă: muzică, meniu, rochie şi promite presei imagini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC: Elena Băsescu dă oficial detalii despre nuntă: muzică, meniu, rochie şi promite presei imagini

Fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, şi viitorul ei soţ au făcut joi, printr-un comunicat, câteva precizări despre nunta lor, astfel încât să nu mai existe "zvonuri și informații exagerate".

"Ca urmare a valului de zvonuri şi informaţii exagerate care au apărut în presă legate de nunta noastră, ce va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2012, dar şi din dorinţa de a-i informa corect pe cei interesaţi de fericitul eveniment din viaţa noastră, vrem să facem mai multe precizări", se arată într-un comunicat remis NewsIn.

"Slujba religioasă se va desfăşura după-amiază la o biserică ortodoxă veche din Bucureşti, iar sărbătorirea evenimentului va avea loc la Palatul Snagov, într-un cort special amenajat în grădina acestuia", se arată în comunicatul citat.

În comunicat se precizează că "naşii care ne vor fi alături sunt bunii noştri prieteni Aura-Mari Mustea-Şerban şi Răzvan Mustea-Şerban, iar mireasa va fi însoţită, conform traditiei romaneşti de o singura domnişoara de onoare şi un singur cavaler de onoare respectiv verişoara mea primară Raluca Băsescu şi prietenul nostru Codin Maticiuc".

Un alt punct arată că "la nuntă vor participa aproximativ 600 de persoane, prieteni şi cunoştinţe ale noastre, ale părinţilor noştri şi ale naşilor", iar "meniul ales conţine, printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmaluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel".

Cât despre "aranjamentele florale şi decoraţii", EBA susține că acestea "sunt simple", precizând că "a ales flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz, culoarea-tematică a întregului eveniment".

"Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band si un DJ",se mai arată în comunicatul remis NewsIn.

Europarlamentarul și soțul său mai explică faptul că "verighetele noastre au un design simplu, din aur rose, fără diamante şi au costat împreună 500 de euro" iar "rochia miresei este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală si tafta; a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro".

Aceștia mai precizează că "nu avem o lună de miere stabilită, am hotărât să o amânăm pentru iarnă sau anul viitor deoarece activitatea mea la Parlamentul European a început deja" și subliniază că "în ciuda celor afirmate de unele publicaţii şi posturi radio şi TV invitaţii nu au niciun fel de restricţie".

"În ciuda celor afirmate de unele publicaţii şi posturi radio şi TV, evenimentul nu beneficiază de nicio protecţie specială din partea Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP)", mai susțin mirii.

"Menţionăm că, din dorinţa de a răspunde interesului public manifestat cu privire la nunta noastră, vom pune la dispoziţia presei, în timp util, câteva fotografii şi imagini video, care vor putea fi publicate şi difuzate în mod liber", se mai arată în comunicatul citat.

"Înţelegem că există un mare interes public legat de nunta noastră, dar vă adresăm rugămintea de a ne lăsa să ne bucurăm în linişte, alături de cei dragi, de acest eveniment special din viaţa noastră", este rugămintea transmisă de Elena Băsescu și soțul său, Bogdan Ionescu printr-un comunicat de presă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro