"Muşeţeanca", marele câştigător al festivalului "Constantin Gănescu" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Muşeţeanca", marele câştigător al festivalului "Constantin Gănescu"

* spectacolul a fost dedicat portului şi dansului popular, precum şi interpretării la instrumente tradiţionale * ultima zi a fost rezervată decernării premiilor * evenimentul va fi difuzat pe 20 mai, în cadrul emisiunii "Sărbătoare la zi mare", pe postul naţional TVR3

Zeci de formaţii de dans şi ansambluri folclorice s-au întrecut în acest week-end la Brăila în cadrul primei ediţii a Festivalului de Folclor "Constantin Gănescu", etapa judeţeană. Mai exact, la concurs au participat 23 de formaţii de dans, patru ansambluri folclorice din municipiu şi judeţ, precum şi nouă instrumentişti care au încântat brăilenii prin costumele populare tradiţionale şi interpretarea impecabilă. La eveniment au asistat şi membrii familiei regretatului maestru coregraf Constantin Gănescu, în calitate de invitaţi de onoare, fiind prezentă atât soţia maestrului, cât şi cei doi copii, Iuliana Soare Gănescu şi Cornel Constantin Gănescu. Ziua de sâmbătă a fost rezervată decernării premiilor, trofeul festivalului fiind câştigat de echipa de juniori a Ansamblului de dans "Muşeţeanca" din Însurăţei . Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia "Fiii Brăilei", alături de Sergiu Diacomatu, în parteneriat cu DJCPN Brăila şi Ansamblul Folcloric "Baladele Deltei" din Tulcea.
Evenimentul va fi difuzat pe micile ecrane în ziua de 20 mai, în cadrul emisiunii "Sărbătoare la zi mare", pe postul naţional TVR3.

"Sperăm ca acest festival să devină o tradiţie"

Prezent la spectacol, Sergiu Diacomatu, preşedintele fondator al Fundaţiei "Fiii Brăilei", a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea festivalului. "Mulţumesc tuturor oamenilor inimoşi care au fost alături de noi şi ne-au sprijinit în organizarea acestui festival. Mulţumesc tuturor pentru că readuceţi în viaţa noastră tradiţiile, unele de mult uitate, şi că daţi copiilor o ocupaţie şi un lucru plăcut pe care să-l facă şi pe care să-l transmită mai departe generaţiilor următoare. Sperăm ca acest festival să devină o tradiţie şi îi aşteptăm pe toţi, în număr cât mai mare, în fiecare an, alături de noi", a declarat acesta. La eveniment au asistat şi membrii familiei regretatului maestru coregraf Constantin Gănescu, în calitate de invitaţi de onoare, fiind prezentă atât soţia maestrului, cât şi cei doi copii, Iuliana Soare Gănescu şi Cornel Constantin Gănescu. "Vă mulţumec că mi-aţi dat prilejul să vorbesc acum tuturor celor care astăzi au demonstrat că iubesc folclorul şi celor cărora de-a lungul timpului, cu mulţi ani în urmă, rupeau scenele în România şi nu numai. Dar ceea ce îmi creează o emoţie deosebită este faptul că văd atâţia copii alături de părinţii lor, alături de bunicii, profesorii şi instructorii-coregrafi şi de toţi cei care i-au îndrumat şi le insuflă ceea ce tatăl meu a reuşit să insufle multor generaţii de tineri, copii. Cred că ceea ce dumneavoastră faceţi şi reuşiţi să ne transmiteţi nouă, celor care reprezentăm familia Gănescu, este cea mai mare bucurie din lume pe care eu, ca descendent al tatălui meu, o pot avea în această viaţă şi trebuie să vă mărturisesc că sunt mândră că sunt fiica Brăilei, că sunt fiica tatălui meu şi a mamei mele, căreia îi mulţumesc că existăm", a spus Iuliana Gănescu, instructor coregraf şi director al şcolii Nr. 1 "Sfinţii Voievozi" din Bucureşti.

Două zile de sărbătoare

Evenimentul a demarat vineri la ora 11.00, cu parada portului popular ce s-a derulat pe traseul: Str. Rahova (sediul Fundaţiei "Fiii Brăilei") - Str. 1 Decembrie 1918 - Bulevardul Independenţei - Str. Şcolilor - Str. Plevna, intrându-se apoi în Sala "Regina Maria" a salonului de evenimente Bulevard (fostul cinematograf Republica). În această locaţie, de la ora 13.00, a avut loc deschiderea spectacolului - concurs, cu un moment special. Mai exact, concursul a debutat cu spectacolul oferit de o parte dintre foştii membri ai Ansamblului "Floricica", elevi ai regretatului maestru coregraf. Cleopatra Chihai, Virgil Marinică, Rodica Placutaris, Nicuşor Ciurea, Veta Gheorghe, Marian Rusu, Costică Tudor, Dorina Tudor, Gheorghe Mihalache şi Angela Ursu au dansat în memoria lui Constantin Gănescu şi au primit ropote de aplauze din partea celor prezenţi. Pe rând, formaţiile de dans, ansamblurile folclorice şi soliştii instrumentişti au urcat pe scenă, arătând tuturor talentul şi dăruirea pentru folclor. În cea de-a doua zi a festivalului au interpretat formaţiile de dans: "Muguraşii Tudorencelor", comuna Salcia Tudor, "Corbeanca" din satul Corbu Nou, comuna Măxineni, "Sireteanca" din Vădeni, "Romaniţa", instruită de Chihai Cleopatra, "Valurile Dunării" din Brăila, "Ill Terno" care au interpretat dansuri tradiţionale rome, "Flori de câmp", dansuri tradiţionale lipoveneşti, "Floricica" din Măxineni, "Zvodacika" instruită de prof. Milea Maria, "Zorbas", instruită de prof. Aldea Angelica, "Tudorencele" din Salcia Tudor. De asemenea, pe lângă cele de mai sus, pe scenă a urcat şi Ansamblul instrumental "Valurile Dunării" instruit de Mugur Anghelescu şi Ansamblul folcloric "Constantin Condrutz" din comuna Gemenele, instruit de Maria Rusu.

Premianţii

După spectacolul oferit de toate grupurile amintite, a urmat festivitatea de premiere. Astfel, la categoria minorităţi, au câştigat premiul al treilea formaţia "Flori de câmp", premiul al doilea "Zorbas" şi premiul I "Zvodacika". La categoria solişti instrumentişti, locul trei a fost luat de Ionel Chioveanu, locul doi de Alexandru Adrian şi locul întâi de Ştefan Ganea. În ceea ce priveşte ansamblurile folclorice locul al treilea a fost obţinut de "Vulturaşul", locul doi de "Floricica" şi locul I "Constantin Condruz". De asemenea, la aceeaşi categorie, premiul al II-lea a revenit şi ansamblului instrumental "Valurile Dunării". La categoria dans popular locul trei a revenit formaţiei "Sărăţeanca" din Vădeni, "Ca pe baltă" a obţinut locul doi, la fel "Tudorencele" şi "Corbeanca". În ceea ce priveşte premiul I, au fost declarate câştigătoare: formaţia de dans popular "Românaşii de Roşiori", "Formaţia de dans popular a şcolii Roşiori", "Floricica" şi "Muşeţeanca" seniori. În cele din urmă, trofeul festivalului a plecat către Ansamblul de dans "Muşeţeanca" juniori din Însurăţei, instruit de Gheorghe Mihalache. La finalul concursului, brăilenii prezenţi la eveniment s-au putut delecta preţ de câteva zeci de minute cu recitalul Ansamblului Folcloric "Doruleţul" din Tulcea.
Cei care au evaluat fiecare concurent în parte au fost: Georgeta Grigoraş (preşedintele juriului), Marin Barbu (maestru coregraf, preşedintele Asociaţiei Coregrafilor, Ansamblurilor Folclorice din România), Maria Tănase Marin (realizator/producător programe culturale TVR), Iuliana Soare Gănescu (instructor coregraf, director al şcolii Nr. 1 "Sfinţii Voievozi" din Bucureşti), Cornel Constantin Gănescu (instructor coregraf, inspector şcolar specialitatea matematică - informatică la Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov), Ştefan Coman (maestru coregraf, director al Ansamblului Folcloric Profesionist "Baladele Deltei" Tulcea; Directorul Festivalului Internaţional de folclor pentru Copii "Peştişorul de Aur"), Maria Radu (solistă de muzică populară), Marinică Virgil (coregraf) şi Placutaris Rodica (coregraf). De asemenea, comisia de organizare a festivalului a fost formată din Sergiu Ionuţ Diacomatu, preşedintele onorific al Fundaţiei "Fiii Brăilei", Georgeta Grigoraş, preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", Gheorghe Mihalache, profesor coregraf, şi Mariana Pîrlog, asistent manager la departamentul Proiecte al Fundaţiei "Fiii Brăilei".

14ganesc01

14ganesc02

14ganesc03

14ganesc04

14ganesc05

14ganesc06

14ganesc07

14ganesc08

14ganesc09

14ganesc10

14ganesc11

14ganesc12

14ganesc13

14ganesc14

14ganesc15

14ganesc16

14ganesc17

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro