Peste 2.000 de credincioşi din Brăila, dar şi din judeţele învecinate, au participat, ieri, la Hramul Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, din Staţiunea Lacu Sărat. Credincioşii s-au strâns în număr mare pentru prăznuirea Sfântului, astfel că aleile staţiunii, dar şi parcarea, au devenit în scurt timp arhipline. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi din Galaţi şi Brăila. În timpul slujbei, un cor alcătuit din copii şi adolescenţi îmbrăcaţi în costume populare româneşti, dirijat de Părintele Paroh Sică Bănică, a încântat mulţimea cu diverse cântări religioase. Ca la oricare alt eveniment de acest gen, în apropierea lăcaşului de cult au fost amplasate tarabe cu fructe şi băuturi răcoritoare pentru pelerini, iar maicile şi călugării veniţi din alte zone ale ţării au deschis un târg de icoane, veşminte şi alte obiecte de cult bisericesc. Zeci de jandarmii, poliţişti şi lucrători de la ISU au supravegheat zona. La finalul ceremonialului, IPS Casian a săvârşit predica, mulţumind autorităţilor pentru prezenţă şi implicare şi împărtăşind creştinilor întâmplări şi minuni din viaţa Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. De asemenea, credincioşii au fost îndemnaţi să apeleze ori de câte ori este nevoie la Sfânt, deoarece Biserica Ortodoxă îl consideră un mare făcător de minuni: ''Viaţa noastră este înţepenită uneori, plină de obligaţii care mai de care, cu totul zdrobitoare. Avem fiecare dintre noi o viaţă plină de griji, nevoi, suferinţe şi boli cumplite. Să ne rugam aşadar Sfântului Pantelimon, celui care a fost declarat bucuria tuturor sufletelor îndurerate!", a predicat IPS Casian Crăciun.
După terminarea slujbei religioase, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la agapa creştină. Maicile au pregătit sarmale şi pilaf cu peşte, iar ca desert cozonac şi pască.
