A scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etaj.
I s-a întâmplat unei eleve de clasa a XI-a, de la Colegiul "Gh. M. Murgoci" care a ajuns, ieri, la spital după ce a căzut de la fereastra clasei. Fata a suferit o fractură de bazin pentru care a fost internată la Terapie Intensivă. Conducerea unităţii de învăţământ spune că a fost vorba doar despre un incident nefericit, nicidecum despre vreo acţiune intenţionată.
Totul s-a întâmplat după prima oră de curs, informatica, oră pe care elevii însă nu au făcut-o. În timpul pauzei, Theodora, în vârstă de 17 ani, era aşezată pe pervaz şi studia la o materie, însă când s-a ridicat, s-a dezechilibrat şi a căzut peste geam. Colegii de clasă au auzit-o ţipând, însă când şi-au întors privirile spre ea, fata nu mai era la geam. Ei au fost şocaţi când şi-au dat seama că fata a căzut de la etajul al II-lea, găsind-o prăbuşită pe pământ. Şocul a fost mare şi pentru profesorul care avusese oră la o clasă de la parter şi nu apucase să iasă din sală în momentul când adolescenta a alunecat, observând-o pe aceasta exact în cădere. "Am sunat imediat la 112 şi am anunţat-o şi pe mama fetei, iar până la sosirea echipajului am reuşit să vorbesc şi cu eleva, care a fost conştientă tot timpul. Pe corp avea câteva răni vizibile, însă nu păreau a fi grave, dar nu am lăsat-o să se mişte din poziţia aia până la sosirea Ambulanţei. Copiii avuseseră informatică şi urma ora de engleză. Mi-a spus că citea şi, când s-a ridicat, s-a dezechilibrat şi a căzut. Pot spune chiar că a avut noroc că a căzut pe pământ", ne-a spus Viorica Moşescu, directorul Colegiului "Gh. M. Murgoci".
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila a sosit imediat la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor elevei accidentate. Fata era conştientă, dar foarte speriată. A reuşit, totuşi, să povestească echipajului de pe ambulanţă ce i s-a întâmplat. "Apelul a fost primit la ora 8.55, iar Salvarea a ajuns în 3 minute. Diagnosticul medicului a fost politraumatism prin cădere de la înălţime. Pacienta a fost transportată imediat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) pentru investigaţii. Se poate spune că eleva a avut un înger păzitor ieri, deoarece a căzut de la o înălţime de peste 5 metri şi nu a păţit nimic grav", a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila. Fata a ajuns la UPU, unde medicii i-au făcut investigaţii amănunţite şi apoi au internat-o. Adolescenta a fost însoţită la spital de câteva colege şi aşteptată acolo de mama sa, asistentă în cadrul unităţii medicale. "Pacienta era în stare generală bună, stabilă hemodinamic, dar avea o plagă în regiunea lombară. După examenul CT şi radiologic s-a constatat că nu prezenta leziuni la cap, însă avea fractură de bazin bilateral, fiind internată în secţia Terapie Intensivă. A avut noroc că nu s-a lovit la cap", a explicat dr. Antoneta Ioniţă, director al UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Contactată de reporterii "Obiectiv", diriginta minorei ne-a precizat că Theodora M. este un copil foarte bun, care a încheiat anul şcolar precedent cu media 9.40. "A fost un incident nefericit, o imprudenţă din partea fetei, care s-a aşezat pe pervaz şi apoi a alunecat. Dar a fost un gest pe care probabil toţi l-am făcut. Oricum, toate presupunerile de acum sunt tardive şi cel mai important este să se facă bine. În urmă cu puţin timp am vorbit la telefon cu mama fetei, care mi-a spus că deocamdată nu este necesară nicio intervenţie chirurgicală. Ne aşteptăm ca totul să fie bine. Colegii ei de clasă sunt şocaţi pentru că au auzit-o ţipând şi apoi au văzut-o căzută", a declarat pentru "Obiectiv" profesoara de limbă latină Daniela Drăghici, dirigintele clasei în care învaţă adolescenta.