A murit Ilie Paraschiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A murit Ilie Paraschiv

* înmormântarea va avea loc marţi, 3 aprilie, la Cimitirul "Sf. Constantin" * vineri, omul de afaceri, în vârstă de 56 de ani, a suferit o operaţie de transplant de inimă la Clinica de Cardiologie din Târgu Mureş, însă nu a supravieţuit * afecţiunea lui era mai veche, el fiind cunoscut ca un bolnav cardiac cronic * este pentru a doua oară când tragedia loveşte această familie, Ilie Paraschiv murind la mai puţin de un an după fratele său mai mic, lăsând în urmă o mamă îndurerată de faptul că şi-a pierdut ambii fii

Trupul neînsufleţit al omului de afaceri brăilean Ilie Paraschiv a fost depus, ieri seară, la Biserica Greacă. Înmormântarea va avea loc marţi, 3 aprilie, la Cimitirul "Sf. Constantin". El a fost adus de familie ieri, de la Clinica din Târgu-Mureş, unde a încetat din viaţă după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de transplant de cord. Medicii l-au operat pe Ilie Paraschiv în seara de vineri, dar ulterior au apărut complicaţii, iar la circa două ore de la finalizarea operaţiei a murit. Afecţiunea lui Ilie Paraschiv era mai veche, el fiind cunoscut ca un bolnav cardiac cronic, luat în evidenţă atât de medicii din Brăila, cât şi de cei de la Clinica de Cardiologie din Târgu Mureş, unde a mai fost internat în urmă cu ceva timp. Boala s-a acutizat însă acum două săptămâni, din cauza unei răceli puternice, astfel încât a fost necesară internarea lui de urgenţă. Medicii brăileni au reuşit să-l stabilizeze, însă au considerat că pacientul are nevoie de investigaţii suplimentare, care nu puteau fi efectuate la Brăila. În aceste condiţii, marţi, 27 martie, omul de afaceri a fost preluat cu un elicopter SMURD şi transportat la Târgu Mureş. Medicul curant al pacientului, dr. Bogdan Minescu, şeful Secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean Brăila, a fost cel care a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. La momentul respectiv, cardiologul ne-a spus că Ilie Paraschiv, care suferea de afecţiuni medicale cronice, fusese internat cu stare de instabilitate în urmă cu mai multe zile şi avea nevoie de investigaţii suplimentare la Clinica din Târgu Mureş. Potrivit medicului, când a fost preluat de SMURD, omul de afaceri nu era în stare critică, fiind stabilizat. Ajuns la Clinica din Târgu Mureş, medicii i-au făcut pacientului mai multe investigaţii şi au decis să îl supună intervenţiei chirurgicale de transplant de cord, căreia nu i-a supravieţuit. Se pare că omul de afaceri brăilean era înscris pe lista de aşteptare pentru transplant, însă trebuia găsit un donator compatibil. Potrivit unor surse, în urmă cu ceva timp, medicii ar fi găsit o inimă compatibilă pentru Ilie Paraschiv, însă acesta ar fi refuzat operaţia, temându-se de ce este mai rău.
Ilie Paraschiv a murit la mai puţin de un an după fratele său mai mic, lăsând în urmă o mamă îndurerată de faptul că şi-a pierdut ambii fii. Omul de afaceri avea doi copii, o fată şi un băiat, fata având şi ea la rându-i doi copii. Cunoscuţii spun că Ilie Paraschiv îşi iubea nespus nepoţii.

02ilie2Împeriul afacerilor lui Ilie Paraschiv

Principala afacere a lui Ilie Paraschiv a fost firma "Eleny" SRL, înfiinţată în 1991. La început, "Eleny" era doar un magazin, tip consignaţie, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 113, aproape de strada Griviţei, însă afacerea a luat amploare. În timp, societatea a amenajat un uriaş complex comercial en-gros pe şoseaua Râmnicu Sărat, într-o hală industrială dezafectată, închiriată de la "Irmex" SA. Apoi a urmat complexul comercial amenajat în subsolul magazinului "Dunărea", într-un spaţiu închiriat de la "Concordia". În 1999, Ilie Paraschiv a deschis un alt complex comercial, în fostul restaurant "Pistruiatul", în Viziru I, apoi Complexul Eurostil şi Complexul din Microhală. În vara anului trecut el a închiriat spaţiul din Hipodrom francezilor de la Carrefour, care au construit acolo un "mini-hypermarket" - gen magazin de cartier. La acel moment, Paraschiv ne declara că se află în discuţii şi pentru alte două spaţii pe care le deţine şi care se pretează la acest gen de magazine.
La palmaresul lui Ilie Paraschiv s-au adăugat şi "Conif" SA şi "Foraj Sonde" SA, firma "Eleny" câştigând licitaţiile pentru cumpărarea de acţiuni la cele două societăţi.
În vara lui 2007, Ilie Paraschiv a câştigat şi Arena de Box. Primăria a organizat o licitaţie în vederea concesionării amplasamentului, aflat în plin centrul oraşului. Patru firme s-au înscris, trei din Brăila şi una din Galaţi, câştigătoare fiind desemnată SC "Eleny", Ilie Paraschiv fiind cunoscut ca un apropiat al lumii sportului brăilean. Ca sponsor, Paraschiv a ajutat Clubul Sportiv "Boxul Brailean", artele marţiale, fiind principalul susţinător financiar al multiplului campion european şi mondial de karate tradiţional Cornel Muşat. De asemenea, Ilie Paraschiv a fost principalul sponsor la Gala K1 "Arde Brăila". Pe ruinele fostei arene de box, Paraschiv ar fi trebuit să ridice un spaţiu comercial modern, care să conţină şi o sală de spectacole - arenă sportivă, pretabilă pentru organizarea unor meciuri de box, judo, karate, K1. În spatele paravanelor metalice înalte se lucrează încă, probabil la fundaţie.
Anul trecut, din partea "Eleny" a venit şi o ofertă adresată şi agreată de municipalitatea brăileană legată de înfiinţarea unui azil. Mai exact, societatea a oferit spre închiriere Căminul "Caraiman", situat în Brăila, Călăraşi IV, în vederea amenajării unui cămin de bătrâni. Se discuta chiar despre varianta mutării Căminului "Sf. Nicolae" în imobilul deţinut de Ilie Paraschiv. Deocamdată, nu s-a concretizat nimic.
De asemenea, Paraschiv a mai fost cunoscut şi drept patronul care a cumpărat căminul "Concivia", cu circa 1 miliard de lei, pe care l-a transformat într-un hotel de 3 stele, "Triumph".
În semn de doliu, ieri, la Hotelul "Triumf" angajaţii arboraseră steagul negru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro