Mutu, aproape de un transfer "într-o insulă primitoare" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mutu, aproape de un transfer "într-o insulă primitoare"

Orsoni a spus că Mutu ar urma să aibă la Ajaccio, dacă va ajunge acolo, un salariu "departe de jumătatea sumei pe care o primeşte în Italia". Sportune.fr scrie că având în vedere faptul că românul este plătit la Cesena cu 150.000 de euro pe lună, salariul lunar al lui Mutu la Ajaccio ar fi mai mic de 75.000 de euro. "Dincolo de chestiunea salariului, Ajaccio are alte argumente pentru a-l convinge pe Mutu", menţionează sursa citată, adăugând că românul are un trecut de "pe jumătate înger, pe jumătate demon".
"În primul rând, Mutu este un veritabil bad boy al fotbalului. El a fost suspendat şapte luni, în 2004, pentru consum de cocaină. Ceea ce nu dă unui club dorinţa arzătoare de a-l cumpăra. Însă pentru Orsoni acest lucru nu contează: «A făcut una sau două prostii şi a plătit pentru ele. Dar chiar şi atunci când un jucător are o reputaţie bună nu mai ai garanţia că va fi totul bine». În al doilea rând, Mutu şi-ar termina cariera într-un loc vizitat de oameni din întreaga lume. Un salariu probabil «acceptabil» pentru Mutu şi încrederea unui nou club, situat pe o insulă foarte primitoare, iată reţeta folosită de Orsoni", mai notează site-ul francez.
Alain Orsoni declarase, miercuri, că a ajuns la un acord pentru transferul atacantului Adrian Mutu (Cesena), precizând că îl aşteaptă pe jucătorul român în Corsica pentru a semna un contract pe doi ani. Sâmbătă, Orsoni a spus că Mutu încă îşi negociază plecarea de la Cesena.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro