NAȚIONAL: Bătaie pe servicii. Ponta l-a dat jos pe șeful DGIPI | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL: Bătaie pe servicii. Ponta l-a dat jos pe șeful DGIPI

Potrivit deciziei, şeful DGIPI din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este eliberat din funcţie începând de luni.

În Monitorul Oficial nu a apărut deocamdată şi o decizie privind numirea unui înlocuitor la şefia DGIPI.

Premierul Victor Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gelu-Marin Oltean, a fost eliberat din funcţie la propunerea ministrului de resort Gabriel Oprea.

Oltean va primi alte însărcinări în cadrul MAI, a mai spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro