NAȚIONAL: Doi poliţişti şi un deţinut, cercetaţi pentru ameninţările cu moartea la adresa Aspaziei Cojocaru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL: Doi poliţişti şi un deţinut, cercetaţi pentru ameninţările cu moartea la adresa Aspaziei Cojocaru

"În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect plângerea formulată de doamna judecător Aspazia Cojocaru în legătură cu faptul că «a fost ameninţată înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează să îl dea», cercetările efectuate în cauză până în acest moment al urmăririi penale, de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii, au condus la identificarea unei persoane care a exercitat unul dintre cele două acte de ameninţare", se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că unul din cele două acte de ameninţare a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 2012, între două intervale orare, 22.00-23.00, respectiv 3.00-4.00 dimineaţa, iar un al doilea act de ameninţare s-a produs, printr-un mesaj transmis doamnei judecătoare Aspazia Cojocaru, la data de 10 iulie 2012.

În temeiul probatoriul ştiinţific administrat în cauză, inclusiv pe baza profilului ADN, a fost identificată persoana care a exercitat cel de-al doilea act de ameninţare cu moartea asupra doamnei judecător Aspazia Cojocaru, prin mesajul din 10 iulie.

În cauză s-a dispus începerea urmăriirii penale "in personam" sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj faţă de o persoană aflată în prezent în regim legal de detenţie.

"Probatoriul administrat în cauză până în acest moment al cercetărilor a relevat faptul că, doi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti au efectuat în data de 6 iulie, respectiv în data de 7 iulie 2012 verificări în bazele de date privind evidenţa persoanelor după criteriul «Cojocaru Aspazia» deşi nu aveau în lucru o cauză penală", arată sursa citată.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale "in personam" faţă de cei doi lucrători de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

"În prezent, în baza autorizaţiei emise de către judecător, este în derulare o percheziţie la locul de deţinere (Penitenciarul Giurgiu) a persoanei de sex masculin identificată, în temeiul probelor ştiinţifice, ca fiind autorul ameninţării cu moartea din data de 10.07.2012, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie adusă, cu mandat de aducere, pentru a fi audiată de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Având în vedere pericolul concret al faptelor, împrejurările comiterii acestora şi stabilirea existenţa/inexistenţei unei legături de cauzalitate între demersul lucrătorilor de poliţie şi faptele de ameninţare cu moartea, în prezent se efectuează verificări , inclusiv de natură administrativă, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele", mai spune sursa citată.

De asemenea, cei doi lucrători de poliţie vor fi aduşi cu mandat de aducere în cursul zilei de vineri pentru a le fi adusă la cunoştinţă învinuirea de către procurori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro