NATIONAL: ACCIDENT GRAV în Călăraşi: Trei tineri au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un pom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: ACCIDENT GRAV în Călăraşi: Trei tineri au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un pom

Trei tineri au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs pe DN 3, în judeţul Călăraşi, după ce maşina în care se aflau, condusă de una dintre victime care nu avea permis, a intrat într-un pom.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Călăraşi, accidentul a avut loc pe DN 3 Bucureşti-Călăraşi, în afara localităţii Cuza Vodă.

La faţa locului s-au deplasat salvări ale Serviciului de Ambulanţă Călăraşi şi ale SMURD, medicii constatând decesul celor trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, aflaţi în maşină.

"Şoferul şi pasagerii sunt toţi din localitatea călarăşeană Independenţa. Din primele date ale anchetei reiese că băiatul de la volan, de 28 de ani, nu avea permis de conducere şi circula cu viteză foarte mare, iar înaintea unei curbe a pierdut controlul volanului maşnii şi a ieşit în decor, autoturismul izbindu-se de un copac. Toate cele trei persoane au decedat pe loc în urma impactului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Călăraşi, inspector Mihaela Stan.

Trupurile celor trei tineri au fost transportate de la morga din Călăraşi pentru necropsie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro