NATIONAL: Cinci agenţi de poliţie din Timiş suspectaţi de luare de mită au fost arestaţi preventiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Cinci agenţi de poliţie din Timiş suspectaţi de luare de mită au fost arestaţi preventiv

Cinci dintre cei şase agenţi de la Secţia Rurală 12 Periam din judeţul Timiş care au fost audiaţi marţi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind suspectaţi că au luat mită de la şoferi, au fost arestaţi preventiv, iar cel de-al şaselea a primit interdicţie de a părăsi ţara 29 de zile.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agenţii de poliţie Călin-Florin Bun, Bogdan Bădulescu, Marian Matei, Constantin-Adrian Lazăr, Vasile Turmacu şi Marinel Boglea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, informează Ministerul Public.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Timiş, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele lui Călin-Florin Bun, Marian Matei, Constantin-Adrian Lazăr, Vasile Turmacu şi Marinel Boglea pentru o perioadă de 29 de zile. Faţă de inculpatul Bogdan Bădulescu a fost luată măsura preventivă a obligării de nu părăsi ţara pentru o perioadă de 29 zile.

Conform probatoriului administrat în cauză, agenţii, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au pretins şi primit diferite sume de bani de la mai mulţi conducători auto care încălcaseră normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro