NATIONAL: Percheziţii la CNADNR şi la Direcţii de Drumuri şi Poduri, într-un dosar de corupţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Percheziţii la CNADNR şi la Direcţii de Drumuri şi Poduri, într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA fac, vineri, 30 de percheziţii în Bucureşti şi şase judeţe, la CNADNR, la Direcţii de Drumuri şi Poduri şi la firme, într-un dosar în care sunt vizate mai multe persoane care în perioada 2008-2014 ar fi comis fapte asimilate celor de corupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei MEDIAFAX, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează "suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2008-2014".

Anchetatorii fac percheziţii la 30 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Suceava, Iaşi, Cluj, Dolj şi Braşov, din care şase sunt instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţiile publice unde au loc percheziţii sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Direcţiile de Drumuri şi Poduri din mai multe judeţe.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro