NATIONAL: Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit, luni după-amiază, în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri, Ambulanţă, Poliţie şi scafandri. Un membru al echipajului a fost adus la mal cu o barcă de către echipajele de salvare care se află la faţa locului şi continuă intervenţia, a declarat managerul Ambulanţei Constanţa, Ionuţ Cealera.

Potrivit sursei citate, la ora transmiterii acestei ştiri, mai multe echipaje de pompieri şi scafandri intervin cu bărci pentru recuperarea celor patru persoane aflate în elicopterul SMURD prăbuşit.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Constanţa a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri unul din membrii echipajului, respectiv un medic, a fost adus la mal cu o barcă. Ultimele informaţii arată că este vorba despre o femeie care se află în stop-cario respirator şi pe care echipajele medicale încearcă să o resusciteze, urmând să o ducă la Spitalul Judeţean Constanţa.

elelalte trei persoane aflate la bordul elicopterului SMURD sunt căutate în continuare de către scafandri şi pompieri.

Potrivit unui comunicat al MAI, la bordul elicopterului se aflau un pilot, un copilot, un medic şi un asistent.

Conform MAI, vicepremierul Gabriel Oprea merge în judeţul Constanţa, însoţit de o echipă de procurori militari, criminalişti şi de conducerea MAI, iar din dispoziţia acestuia a fost activat Centrul Operativ din Guvern, pentru coordonarea intervenţiei la faţa locului.

MAI precizează că prăbuşirea elicopterului în lacul Siutghiol a fost semnalată în jurul orei 16.20, prin sistemul 112.

Elicopterul transportase un pacient de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi mergea să realimenteze cu combustibil.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, elicopterul SMURD se afla în misiune şi se îndrepta spre Tulcea, de unde urma să preia un pacient cu embolie pulmonară pentru a-l transporta la Spitalul Judeţean Constanţa.

La faţa locului, au fost trimise echipaje de pompieri, Ambulanţă, Poliţie, jandarmi şi scafandri.

Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, cele patru persoane aflate la bord ar fi supravieţuit şi s-ar fi refugiat pe o epavă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro