Noul cod portocaliu de ninsoare abundentă şi vânt puternic intrat în vigoare de ieri, luni, 13 februarie, de la ora 12.00, şi valabil până marţi la ora 14.00, a determinat autorităţile să închidă iarăşi toate drumurile naţionale de pe raza judeţului Brăila. Este a doua oară în decurs de numai o săptămână când se ia această decizie şi, dacă prognozele meteo se vor confirma, iar ninsorile vor aduce un strat de zăpadă cu grosime peste 30 de centimetri, corelat cu vânt care să atingă la rafală peste 50 kilometri pe oră, comunicaţiile rutiere ar putea să rămână blocate încă două - trei zile. Brăila este, aşadar, încă o dată ruptă de restul ţării, fapt ce va afecta, ca şi săptămâna trecută, ritmul de aprovizionare a centrelor comerciale şi a benzinăriilor. De data aceasta, însă, comercianţii spun că blocada impusă de ninsoare nu i-a mai prins cu depozitele goale. "Avem marfă pentru trei zile, şi mă refer la legume, fructe, produse lactate şi preparate din carne. Urma să ne suplimentăm stocurile, ca să ne asigurăm cu această categorie de produse pentru toată săptămâna, însă TIR-urile cu marfă n-au mai putut ieşi din Bucureşti, din cauza închiderii drumurilor naţioanale începând cu ora 12.00. Restul produselor - conserve, ulei, zahăr, cosmetice etc - există în cantităţi suficiente şi nu vor lipsi de la raft, chiar dacă blocada de pe drumuri rămâne valabilă mai multe zile", ne-a declarat administratorul unui supermarket din municipiu.
Pe Dunăre situaţia continuă să fie dificilă, din cauza sloiurilor de gheaţă. Pe parcursul zilei de ieri, luni, 13 februarie, spre Insula Mare a Brăilei s-a putut trece cu bacul, pentru urgenţe, deoarece autorităţile au reuşit să formeze un culoar cu ajutorul spărgătorului "Traian 3". Traversarea fluviului s-a făcut de către remorcherul "Dinamo", în cuplu cu remorcherul "Agricultorul". La trecerea Smârdan, s-au făcut traversări din două în două ore, de către bacul "Oltişorul 1", în cuplu cu împingătorul "Compact".
Noul cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol complică foarte mult situaţia din judeţ, în condiţiile în care încă mai sunt sate unde este nevoie disperată de ajutor, pentru scoaterea caselor din nămeţi. În dimineaţa zilei de luni, la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Brăilei, Dumitru Popa, a solicitat şefilor structurilor Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale să pregătească echipe pentru intervenţia în localităţile ce se confruntă cu cantităţi mari de zăpadă. În consecinţă, 100 de militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu au fost trimişi în misiune în comuna Ciocile şi satul Chichineţu, iar 21 de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi 21 de jandarmi au pornit spre satul Drogu, comuna Galbenu. Militarii, pompierii şi jandarmii acţionează în principal pentru deszăpezirea gospodăriilor unde locuiesc persoane vârstnice şi bolnavi.
Un caz disperat a fost semnalat în satul Pribeagu, comuna Roşioru, unde un bătrân de 93 de ani, ce suferă de retenţie urinară, are nevoie de înlocuirea sondei. Localitatea continua să fie izolată complet, luni dimineaţă, chiar dacă Primăria Roşiori şi echipe echipe de voluntari au încercat să înlăture nămeţii de pe drumul de legătură dintre Pribeagu şi Colţea. Pentru a ajunge la bătrânul suferind, o echipă formată din patru angajaţi ai ISU şi un asistent medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au plecat pe jos, printre troiene. După câteva ore, ei au reuşit să ajungă la domiciliul pacientului şi să-i acorde îngrijirile medicale de care avea nevoie.
Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei", doar pe internet
Închiderea drumurilor naţionale afectează şi apariţia cotidianului "Obiectiv", care nu va mai putea fi adus de la tipografia din judeţul Iaşi. Marţi, cititorii noştri ne pot urmări doar pe internet.