Neatentia la volan a cauzat cinci victime | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Neatentia la volan a cauzat cinci victime

Grav accident de circulatie, ieri dimineata, in comuna Chiscani. Cinci persoane au fost ranite, dintre care doua grav, dupa ce o
camioneta intrata pe contrasens s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar. Totul s-a intimplat cind soferul camionetei, Ionut R., de 20 de ani, care are carnet de conducere de doi ani, a vrut sa faca stinga, pentru a opri in fata unei case, insa nu s-a asigurat si a intrat direct intr-o Dacie care circula regulamentar, din sens opus. Izbitura a fost extrem de puternica, ambele masini au fost grav avariate, iar cei patru pasageri din Dacie, doi barbati si doua femei, s-au ales cu rani serioase. Conducatorul camionetei a scapat doar cu un cucui si citeva zgirieturi, plus sperietura, la primul sau accident de circulatie, ca sofer. "Am incercat sa evit un “papuc” care a frinat brusc in fata si am zis ca am timp sa depasesc, dar Dacia venind cu viteza din fata, ne-am izbit. Eu nu aveam viteza mare, Aro ala al meu mai mult de 60km/h nu prinde", ne-a povestit Ionut R.
"Am auzit o busitura, un zgomot puternic si cind am venit incoace, am vazut masinile lovite. Erau mai multi raniti, femei si barbati. Una din femei a avut nevoie sa-i puna asistentii medicali guler la git, era lovita rau", ne-a spus o sateanca.
"La Spitalul Judetean de Urgenta au fost aduse cinci persoane, victimele unui accident rutier. Ele se afla in investigatii in acest moment si cel putin doi dintre raniti vor ramine internati in spital", a precizat dr. Horia Dragoi, purtator de cuvint al Spitalului Judetean
Braila
Politistii efectueaza cercetari pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs accidentul si a vinovatiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro