Nigerianul pus sub acuzare pentru că a încercat să arunce un aer un avion în Statele Unite, de Crăciun, nu avea dreptul să intre în Marea Britanie, după ce în mai i-a fost respinsă cererea pentru o nouă viză de studii, a anunţat luni Ministerul britanic de Interne, citat de AFP.
Umar Farouk Abdulmutallab, nigerian musulman în vârstă de 25 de ani care a încercat să arunce în aer, în 25 decembrie, un Airbus A330 cu 290 de persoane la bord, se afla pe lista persoanelor care trebuiau să fie supravegheate, după ce i s-a refuzat viza, a declarat Alan Johnson pentru postul de radio BBC4.
Abdulmutallab, care a studiat ingineria mecanică la University College London (UCL), în perioada 2005-2008, "a depus în mai o cerere pentru o nouă viză de studii, care a fost refuzată", pentru că instituţia unde pretindea că vrea să studieze a fost considerată dubioasă, a spus Johnson.
După acest refuz, el a fost plasat pe lista cu persoane care trebuie supravegheate, iar intrarea în Marea Britanie i-a fost interzisă, a explicat ministrul. "Putea trece prin această ţară, dacă era în tranzit către o altă ţară, dar nu putea veni în această ţară", a declarat el.
Johnson a precizat că autorităţile americane ar fi trebuit, în mod normal, să fie informate despre situaţia administrativă a lui Abdulmutallab şi a apreciat că este posibil să fi existat o "piedică" la nivelul comunicării dintre cele două ţări.
Ministrul a adăugat că suspectează că nigerianul nu a acţionat singur şi a dat asigurări că poliţia britanică încearcă să stabilească "ce s-a întâmplat când se afla în această ţară, dacă a fost radicalizat în această ţară, dar a avut legături cu cineva care s-ar putea afla în spatele acestui complot". "Nu ştim încă dacă a fost un complot desfăşurat de o singură persoană sau dacă au fost şi alte persoane în spate", a adăugat el. "Suspectez că ar putea fi mai degrabă a doua ipoteză decât prima", a spus ministrul.
