Din aceasta luna, intra in vigoare noi prevederi legale cu privire la debransarea consumatorilor de la sistemul centralizat de energie termica, prevederi care aduc lamuriri cu privire la conditiile pe care consumatorii trebuie sa le respecte pentru ca procedura de debransare sa fie legala. Desi aceste dispozitii erau prezente si in Legea locuintei, au fost reluate mult mai detaliat in noua Lege a serviciului public de alimentare cu energie termica nr. 325/2006, cu aplicabilitate din data de 21 martie 2007. Astfel, debransarea unui consumator dintr-un condominiu se va face cu respectarea cumulativa a urmatoarelor conditii: acordul scris al asociatiei de proprietari, exprimat prin hotarirea adunarii generale, asupra intentiei de realizare a unui sistem individual de incalzire; acordul scris al vecinilor de apartament atit pe orizontala, cit si pe verticala; anuntarea operatorului care are si calitatea de furnizor - in cazul Brailei este vorba despre SC "CET" SA - cu 30 de zile inainte de debransare. De mentionat este ca debransarile nu se pot realiza in timpul sezonului de incalzire si se efectueaza numai de catre SC "CET" dupa verificarea documentelor care dovedesc indeplinirea conditiilor impuse de noua lege, cheltuielile de deconectare/debransare urmind a fi suportate de catre solicitant. "Noile prevederi ce intra in vigoare din data de 21 martie vor fi facute cunoscute asociatiilor de proprietari din municipiu care le vor primi sub forma unui material scris odata cu primirea facturii aferente lunii trecute. De aceasta data apar foarte clar si contraventiile care se sanctioneaza cu amenda intre 500 si 1.000 de lei: folosirea de catre utilizator a apei calde si a agentului termic pentru alte scopuri; deconectarea/debransarea de la sistemul de alimentare centralizata cu energie termica a utilizatorului fara respectarea dispozitiilor prezentei legi; golirea instalatiilor de catre utilizator in vederea executarii unor modificari sau reparatii fara acordul scris al operatorului si al asociatiei de proprietari, cu exceptia cazurilor de avarii sau de forta majora", a precizat conducerea SC "CET".
Important de subliniat este ca martie este ultima luna din acest sezon rece in care majoritatea asociatiilor mai accepta sa se incalzeasca in sistem centralizat, cunoscut fiind faptul ca este si ultima luna in care familiile cu venituri reduse mai primesc ajutorul pentru incalzire.