Noua persoane, arestate in China pentru comercializarea unor vaccinuri false | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noua persoane, arestate in China pentru comercializarea unor vaccinuri false

Noua persoane care au vindut vaccinuri contrafacute impotriva gripei aviare au fost arestate in China, sub acuzatia ca au contribuit la agravarea unui focar in nord-estul tarii, a anuntat, miercuri, un cotidian chinez, citat de AFP.
Politia a arestat mai multi responsabili a doua uzine farmaceutice din Mongolia Interioara, care ar fi vindut 200.000 de vaccinuri pentru pasari domestice si salbatice, a precizat Liaoxi Commercial Daily, un cotidian local din provincia Liaoning.
Potrivit anchetei, cele doua firme au folosit licente de productie false si au comercializat o parte dintre produse in provincia Liaoning, cel mai puternic afectata de gripa aviara, unde au fost identificate 29 de focare de la inceputul anului.
Aceste vaccinuri au fost folosite mai ales la Jinahou, unde a fost descoperit un focar in octombrie, determinind sacrificarea a peste doua milioane de pasari.
China a vaccinat peste cinci miliarde de pasari domestice, iar Guvernul a avertizat in repetate rinduri ca vaccinurile false ar putea antrena un dezastru national.
Ministrul chinez al Sanatatii, Gao Qiang, a apreciat, miercuri, ca tara este capabila sa impiedice raspindirea in cadrul populatiei a virusului gripei aviare, dar a recunoscut ca sistemul de prevenire este inca slab.
In China au fost inregistrate doua decese in urma infectarii cu virusul H5N1 al gripei aviare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro