Noul guvern italian a obţinut votul de încredere în Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul guvern italian a obţinut votul de încredere în Senat

Guvernul a obţinut un "da" din partea a 169 de senatori, în timp ce 139 au votat împotrivă, a anunţat preşedintele Senatului, Pietro Grasso.
"Viitorul Italiei nu constă în a plânge de dimineaţă până seară sau de a fi un stat codaş în Europa", "Italia va deveni un loc al oportunităţilor", a declarat Renzi.
"Sper să fiu ultimul premier care cere un vot de încredere Senatului", a adăugat el.
Renzi, în vârstă de 39 de ani, însărcinat luni să formeze Guvernul de către preşedintele Giorgio Napolitano, a fost primul care a depus sâmbătă jurământul pe Constituţie, fiind urmat de fiecare în parte dintre cei 16 miniştri. El este cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană.
Preşedintele american Barack Obama l-a felicitat pe noul premier italian Matteo Renzi şi a fixat o întâlnire bilaterală cu acesta în martie, la Roma, a anunţat luni Casa Albă, după o conversaţie telefonică între cei doi lideri.
În cursul acestei discuţii, preşedintele american şi-a exprimat susţinerea faţă de obiectivele lui Renzi în materie de dezvoltare economică, afirmă Casa Albă.
Obama a declarat, de asemenea, că doreşte să "continue parteneriatul americano-italian asupra Afganistanului şi Libiei", evocând cooperarea în domeniul Apărării şi securităţii, potrivit acestei surse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro