Nu mi-a placut ce-am vazut acase la Nastase | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu mi-a placut ce-am vazut a<i>case</i> la Nastase

Pina la proba contrarie, si eu sint ziarist. Si tot pina la proba contrarie sint un ziarist bun, daca nu cumva cel mai bun din sud-estul Europei. Stiu, lumea nu ma cunoaste deloc, poate si din cauza faptului ca obisnuiesc sa semnez ca prostul cu pseudonim in "Scormonitoru". Orice-ar zice unii sau altii ca Bunea Stancu, eu cred cu tarie ca sint un ziarist meserias, si profit de aceasta ocazie pentru a-i solicita d-nei Monica Paraschiv o binevenita marire a salariului. Pina cind mi se va dilata leafa pina la nivelul a 42 de milioane de lei net/luna, cit stiu sigur ca are un coleg al meu de redactie, vreau sa va dezvalui un mic secret: sint un ziarist foarte bun. Ei, si desi sint un ziarist foarte bun, iote ca nu am fost invitat de Adrian Nastase sa-i vad casa din Zambaccian. Am vazut ca fostul premier i-a chemat pe sefii de la "Evenimentul zilei", "Cotidianul", "Ziua", ProTV etc, dar pe mine, care sunt un pic de sef la "Scormonitoru" nu m-a invitat. Auzi, bai, Adriene, scapa-mi-ai sapunul la dus, deci tu citesti "Scormonitoru" pe net si te faci ca aceasta revista nu exista?
Adica cum, sa dau eu simbata pe OTV si sa vad imagini transmise in direct din casa lui Nastase? Sa-mi crape matul de ciuda, bai! Si ce-am vazut pe televiziunea amplasata in sufrageria lui Dan Diaconescu care livra imagini din sufrageria lu' fostu' premier Adrian? Am vazut tablouri cum eu nu am in casa. Am mai vazut mobilier cum voi nu aveti in casa. Veti spune ca sint ciudos, ca sint frustrat pentru ca altii s-au realizat in viata, iar eu, de prost ce sint, n-am stiut ce si, mai ales, cum sa fur, pentru a avea ce arata ziaristilor care mi-ar fi calcat pragul. Da, sint ofticat si nu mi-e rusine sa recunosc.
Problema este ca mie, unul, nu mi-a placut ce am vazut in casa lui Nastase. Deci nu-i ca la mine in apartament. Parca nici nu era casa de oameni. Nu tu o soseta aruncata elegant linga masina de spalat? Sa nu vad eu doua-trei farfurii murdare in chiuveta, pentru ca bietul fost premier s-a grabit sa plece la munca si nu a mai avut timp sa-i zica lu' nevasta-sa sa le clateasca? Nu mi se pare normal. De ce Nastase locuieste intr-o casa de neoameni? Este cumva o diversiune? Este implicat KGB in acesta operatiune de ascundere a termopanelor si a chitantelor pentru termopanele pe care fostul premier trebuia sa le prezinte jurnalistilor aterizati cu tot cu invitatie in casa lui din Zambaccian? De ce domnu' Brucan refuza sa comenteze aceste aspecte la ProTV? Ce legatura exista intre ninsoarea de luni noapte si aducerea ziaristilor pe post de cercetasi in sufrageria lui Nastase? De ce Basescu l-a umilit pe "Bai, Caline" Tariceanu fix la 48 de ore dupa ce jurnalistii au pasit pragul lui Nastase? Si, lucru foarte important, cine mi-a spalat mie creierul sa adresez toate aceste intrebari prin intermediul revistei "Scormonitoru"? Eventualele raspusuri la interpelarile de mai sus le vor afla poate, si chiar vreau sa intaresc acest "poate", nepotii nepotilor nostri.
Marturisesc ca de simbata trecuta pina joi, 9 martie 2006, cind redactez acest articol numa' bun de predat la Facultatea de Jurnalistica, m-am straduit sa gasesc o logica in demersul facut de fostul premier. Onorata instanta, care sper ca-l veti judeca pe viitorul inculpat Adrian Nastase, sa stiti ca nu este vina mea ca chinezii s-au apucat de facut termopane, iar altii si le-au bagat in case. Case care nu conteaza ale cui sint si, mai ales, cite sint! Aceasta este declaratia pe care o dau, o sustin si o semnez in clar:

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro