Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila a organizat luni, 21 decembrie, conferinţa de închidere a proiectului "O şansă în plus", cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în cadrul Axei Prioritare 5 "Promovarea măsurilor active de ocupare", domeniul major de intervenţie 5.1- "Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare". Implementarea proiectului, care s-a derulat în perioada aprilie- decembrie 2009, s-a realizat în parteneriat cu SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL Galaţi. Obiectivul general al proiectului a constat în facilitarea accesului pe piaţa muncii a şomerilor şi a persoanelor inactive. Grupul ţintă a fost format din 217 persoane neocupate din judeţul Brăila, preponderent din mediul rural, respectiv din comunele Berteştii de Jos, Tufeşti, Dudeşti, Zăvoaia, Stăncuţa şi oraşul Însurăţei. În cadrul proiectului, au fost furnizate servicii personalizate de informare şi consiliere profesională, de mediere şi formare profesională. Programele de formare profesională au fost organizate în oraşul Însurăţei şi comuna Stăncuţa. La aceste programe au fost cuprinşi 91 de beneficiari din grupul ţintă, în ocupaţiile lucrător în structuri pentru construcţii, lucrător finisor pentru construcţii, lucrător instalator pentru construcţii, la final obţinând certificatul de calificare 73 de persoane. De asemenea, 177 persoane au participat la programe integrate. Dintre acestea, şase au dobândit statutul de persoană ocupată şi 18 persoane au fost cuprinse în alte programe de formare profesională din domeniul construcţiilor, în vederea extinderii ariei de competenţe.
Valoarea totală a proiectului a fost de 425.000 lei, din care 382.000 lei finanţare nerambursabilă din Fondul Social European şi 43.000 lei contribuţia solicitantului.