O altă zi cu peste 100 de sancțiuni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O altă zi cu peste 100 de sancțiuni

• polițiștii au intervenit la 62 de evenimente, 50 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112 •oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 50.000 de lei • 40 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest în Ianca

 

Marți, 29 august, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 10 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

„Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 62 de evenimente, 50 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 53.265 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce șase permise de conducere și patru certificate de înmatriculare”, au precizat polițiștii.

În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite.

 

40 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest la Ianca

În intervalul orar 18:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Ianca, au desfășurat o acțiune de tip Blitz, pe raza orașului Ianca, pentru îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică și reducerea riscului rutier.

„În acest context, au fost legitimate persoane și controlate vehiculele, fiind testați cu aparatul etilotest 40 de șoferi. Au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 14 pentru viteză neregulamentară, șase pentru bicicliști, șase pentru neportul centurii de siguranță, una pentru defecțiune tehnică și trei pentru alte abateri, în valoare totală de 9.135 de lei”, ne-au transmis polițiștii.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice constatate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro