O infirmiera s-a dat drept "prietena unei procuroare" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O infirmiera s-a dat drept "prietena unei procuroare"

In virsta de 54 de ani, Steluta Balan, infirmiera de profesie, originara din comuna Gemenele, a fost pusa sub invinuire si trimisa in judecata, pentru doua fapte de inselaciune savirsite anul trecut. Inculpata a pacalit doi batrini, consateni de-ai sai, de 74 respectiv 79 de ani, carora le-a promis sprijinul in rezolvarea unor probleme. Potrivit procurorului Marinela Cosnita, de la Parchetul de pe linga Judecatoria Braila, infirmiera s-a dat drept "prietena unei procuroare", iar mai apoi angajata Casei de Pensii. Audiata imediat dupa declansarea anchetei penale, invinuita a declarat ca nu stie nimic in legatura cu acuzatiile care i se aduc, desi a recunoscut ca-i cunoaste pe cei doi batrini inselati.
Pe 18 martie 2005, Avram C., de 74 de ani, originar din Gemenele, a sesizat Politia, reclamind faptul ca a fost inselat cu suma de 9 milioane de lei. Potrivit procurorului anchetator, cu doua zile inainte, batrinul fusese acostat in fata sediului CEC, de "o femeie", care l-a intrebat daca o cunoaste. Raspunsul nefiind cel dorit, straina i-a spus septuagenarului ca este "nepoata preotului Marin Ciocarlan din Gemenele" si ruda de-a lui, prezentindu-se, totodata, sub numele de "Marioara". Aflind ca are probleme la CEC si ca nu poate recupera o suma de bani pe care o depusese la Banca Populara Dunarea, femeia s-a oferit sa-l ajute, intrucit "cunoaste o doamna procuror". Mai mult, ea chiar a efectuat o convorbire telefonica, de la un telefon public, anuntindu-l pe batrin ca a vorbit cu "procuroarea" si ca trebuie sa plateasca "un comision de 6,3 milioane de lei la Procuratura". In aceeasi zi, Avram C. a scos 9 milioane de lei de la CEC si i-a dat invinuitei. La ora 12.00, precizeaza acuzarea, Steluta Balan a intrat in cladirea Tribunalului, "ca sa-i rezolve problema" pensionarului. Bietul om a asteptat-o patru ore si jumatate, insa femeia parca intrase in pamint. Pe 5 iulie 2005, Avram C. a fost invitat la Politie, pentru a o recunoaste pe cea care l-a inselat, dintr-un grup de suspecti. El a indicat-o pe infirmiera ca fiind autoarea infractiunii.
Vlad M., de 79 de ani, a sesizat, de asemenea, Politia, in legatura cu o fapta asemanatoare, petrecuta in luna iunie. Potrivit procurorului Marinela Cosnita, in ziua de 20 iunie 2005, batrinul se afla impreuna cu o alta persoana in fata Casei de Pensii, cind a fost acostat de "o necunoscuta". Aceasta l-a intrebat daca este din Gemenele, afirmind ca-l poate ajuta in rezolvarea "problemei", pentru ca "lucreaza la Casa de Pensii". Vlad M. avea de perfectat niste acte in legatura cu pensia si s-a aratat incintat de ajutor. Dupa obicei, escroaca a luat actele partii vatamate si mai multe copii xerox si a intrat in institutie, ca sa se intereseze, chipurile, de "problema". Dupa citeva minute, ea a revenit, afirmind ca "trebuie sa mearga la notariat" si ca are nevoie, in acest sens, de 7 - 8 milioane de lei. Credul, batrinul a mers la banca si a scos 8 milioane de lei - exact cit avea in cont -, oferindu-i fara retinere "necunoscutei". In continuare, el a insotit-o pe aceasta la un notariat. Vlad M. a asteptat mai bine de o ora in fata notariatului, dupa care a intrat in institutie, ca sa o gaseasca pe "binevoitoare". Nimeni, insa, nu o vazuse si nici nu purtase vreo discutie cu persoana indicata de batrin. Citeva zile mai tirziu, pensionarul inselat a sesizat Politia. La recunoasterea din grup, el a indicat-o fara retinere pe Steluta Balan, ca fiind persoana care l-a pagubit.
Anchetatorii precizeaza ca, potrivit martorilor audiati, infirmiera "obisnuieste sa poarte peruca si sa insele persoane", in maniera expusa mai sus. Instanta urmeaza sa delibereze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro