O nouă sesiune de proiecte cu finanţare europeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O nouă sesiune de proiecte cu finanţare europeană

Conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat lansarea celei de a patra sesiuni de depunere a proiectelor în vederea accesării fondurilor structurale prin Măsurile 3.1.2 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" şi Măsura 3.1.3 "Încurajarea activităţilor turistice". Pentru prima măsură alocarea de fonduri este de aproape 48 milioane euro, iar pentru încurajarea activităţilor turistice încă 83,11 milioane euro, de unde rezultă un total de peste 131 milioane euro.

Ambele măsuri se încadrează în Axa III - "Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale. Pentru Măsura 3.1.2, beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile având mai puţin de 10 angajaţi şi care realizează o cifra de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la două milioane euro echivalent în lei. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul acestei măsuri este de 200.000 euro. Pentru Măsura 3.1.3 beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici) care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprindere. De asemenea, de acest sprijin pot beneficia comunele, precum şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară realizată doar între comune, precum şi ONG-urile.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), la nivel local sunt înregistrate la acest moment 20 de proiecte în cadrul Măsurii 3.1.2 şi alte 3 proiecte în cadrul măsurii 3.1.3, în timp ce la nivel naţional au fost depuse 291 proiecte pe Măsura 3.1.2 respectiv 319 proiecte pe Măsura 3.1.3.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro