Mergi la conţinutul principal

O primă victorie în Dosarul Concordia

* cu alte cuvinte, începe efectiv judecarea pe fond a acestei cereri prin care se încearcă răsturnarea procedurii de retrocedare a terenului respectiv * Ţigău a deschis în paralel un dosar prin care vrea să anuleze certificatul de moştenitor, una dintre dovezile importante invocate de Administraţia Pieţelor în cererea de revizuire * instanţa i-a respins acestuia solicitarea de suspendare a dosarului de revizuire până la soluţionarea acţiunii sale de anulare a certificatului

Încă un semnal favorabil lansat de justiţia locală în controversatele litigii privind retrocedarea pe bucăţi a unor pieţe publice din municipiu. Judecătoria Brăila a admis cererea Administraţiei Pieţelor de revizuire a deciziei privind restituirea în natură a 235 mp pe amplasamentul Pieţei Concordia. Mai mult, în acelaşi dosar, instanţa a respins revendicatorului, adică lui Constantin Ţigău, o cerere prin care solicita suspendarea judecării până la soluţionarea unei alte cauze, în care Ţigău încearcă să şteargă complet dovada minciunii sale, adică să anuleze actele ce arată negru pe alb că nu este unic moştenitor al terenului de 235 mp şi că, de fapt, a fost despăgubit pentru imobilul demolat de comunişti pentru a face loc investiţiei cu titlul "Piaţa Concordia". În plus, pe lângă această lovitură de teatru, judecătorii readuc în discuţie un alt subiect fierbinte, executarea silită a unui bun, parte integrantă a averii publice a municipiului: este vorba despre terenul de 235 mp cu tot cu investiţiile aferente ce deserveau obiectivul de piaţă publică, realizate pe bani publici şi care, în final, au ajuns pe mâna omului de afaceri Simion Cloşcă. Toate aceste veşti bune vin la scurt timp după ce Tribunalul Brăila a respins o altă acţiune de revendicare, de această dată a unei parcele de 1.200 mp din Piaţa Mare. Privite în ansamblu, toate aceste elemente conduc la o concluzie îmbucurătoare: în sfârşit, se aliniază "stelele norocoase" şi în favoarea municipalităţii, care a pierdut bucată cu bucată întreg sectorul de legume-fructe din Piaţa Concordia. Şi, ca să dau un singur exemplu, vă reamintesc faptul că judecarea dosarului privind retrocedarea celor 235 mp s-a desfăşurat într-un timp record de doar 8 luni, cu tot cu vacanţa judecătorească şi greva magistraţilor!

O nouă mică victorie

Procesul iniţiat în perioada de mandat a Simonei Drăghincescu de către Administraţia Pieţelor, prin care se urmăreşte răsturnarea în întreg a procedurii de retrocedare către Constantin Ţigău a celor 235 mp din Piaţa Concordia, a urcat o nouă treaptă procedurală. În fapt, Judecătoria Brăila a admis în principiu cererea de revizuire formulată de către SC "Administraţia Pieţelor şi Târgurilor" SA, în contradictoriu cu Ţigău Constantin. Cu alte cuvinte, de la acest moment începe judecarea pe fond a cererii Administraţiei Pieţelor. Practic, instanţei i s-a cerut să-şi revizuiască decizia prin care a dispus retrocedarea în natură a lotului de 235 mp către Ţigău, ţinând cont de faptul că au apărut informaţii şi documente noi în dosar. Aceste "noutăţi" au ieşit la lumină în urma unei anchete realizate de reporterii "Obiectiv", care au dovedit foarte clar că revendicatorul, Constantin Ţigău, a minţit instanţa în cadrul procesului intentat municipalităţii brăilene şi având ca ţintă bucata de 235 mp din Concordia. Ca o paranteză, revendicarea a fost iniţiată la mult timp după ce a încetat aplicabilitatea Legii speciale a revendicărilor imobilelor naţionalizate de comunişti, celebra Lege nr. 10/2001. Revenind la ancheta "Obiectiv", aceasta a scos la lumină un certificat de moştenitor care dovedeşte fără nicio îndoială că Ţigău nu era moştenitor unic al proprietarului iniţial al terenului, aşa cum a susţinut în cererea de retrocedare. Mai mult, documentul arată că Ţigău renunţase la o parte din moştenire şi că fusese despăgubit la momentul exproprierii. În faţa unor astfel de dovezi nou apărute, Administraţia Pieţelor a formulat acţiunea de revizuire, iar mai departe, cu o apărare, de data aceasta profesionist susţinută în interesul comunităţii locale, există şanse reale ca terenul respectiv să revină definitiv în proprietatea publică a municipalităţii. Mai ales că şi conducerea actuală a Administraţiei Pieţelor este decisă să continuie bătălia pentru conservarea bunurilor publice.

06concordia1 Simion Cloşcă Ţigău vrea să anuleze certificatul de moştenitor!

Este interesant de subliniat că, prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria Brăila respinge şi o cerere formulată de Ţigău privind suspendarea judecării procesului până la soluţionarea unui alt dosar. De fapt, este vorba despre o acţiune paralelă, demarată de Ţigău, care vrea să anuleze certificatul de moştenitor ce dovedeşte că a minţit în faţa instanţei când a susţinut că este unic moştenitor al lotului de 235 mp. Cu ce a minţit Ţigău? A "omis" să spună că, alături de el, mai apare moştenitor pentru cei 235 mp şi Florica Ţigău, cea de a doua soţie a tatălui său. Ţinta lui Ţigău este cât se poate de clară: să dezarmeze, practic, partea adversă, adică Administraţia Pieţelor, sau, altfel spus, să distrugă piesa de rezistenţă: certificatul de moştenitor. Numai că aici lucrurile sunt mult mai încurcate, întrucât se ridică întrebarea ce vrea să demonstreze Ţigău în acest proces? Că notariatul de stat care a întocmit şi redactat certificatul de moştenitor, reprezentat la vremea respectivă de notarul Vasile Varga, se face vinovat de un fals? Intenţia lui Ţigău este de-a dreptul penibilă. În primul rând, ce notar, mai ales pe vremea regimului comunist, şi-ar fi băgat pielea la saramură ca să falsifice un certificat de moştenitor? În al doilea rând, nu este vorba despre orice notar, ci de Vasile Varga, al cărui profesionalism în întocmirea actelor notariale n-a fost nicicând pus la îndoială. Drept dovadă, la nivel naţional, Varga este vicepreşedintele structurii asociative de ordin profesional a notarilor din România. În plus, mai este un act ce dovedeşte că Ţigău a acceptat-o şi pe Florica Ţigău la moştenire: este vorba despre procesul verbal de despăgubire aflat în arhiva fostului IJGCL, din care reiese foarte clar că familia Ţigău (mai precis Doru Constantin şi mama sa vitregă, Florica) a fost despăgubită în momentul exproprierii. Dovada plăţii despăgubirilor datează din 1987, când a fost încasată suma de 47.873 lei, după cum urmează: Constantin Doru Ţigău - 35.904 lei, reprezentând 3/4 din întreaga sumă, iar restul de 1/4 a revenit Floricăi Ţigău. Peste această sumă, familiei i-a fost repartizat şi un apartament din fondul locativ al municipalităţii.

Se răscoleşte şi subiectul "executarea silită a unui bun public"

Interesant este că, prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria Brăila repune pe rol capătul de cerere formulat de către Administraţia Pieţelor privind suspendarea executării sentinţei civile care obliga municipalitatea să-i dea lui Ţigău lotul de 235 mp chiar pe amplasamentul Piaţa Concordia. Cu referire la acest aspect, în sentinţă se precizează că vor fi solicitate în scris lămuriri de la Administraţia Pieţelor cu privire la "stadiul executării silite a Sentinţei Civile cu nr. 4544/27.07.2009, dacă terenul în suprafaţă de 235 mp (...) se mai află sau nu la acest moment în posesia revizuientei, dacă s-a realizat punerea efectivă în posesie a intimatului Ţigău Constantin în ce priveşte acest teren". Aceleaşi lămuriri vor fi cerute şi lui Ţigău, mai concret "dacă a fost sau nu pus în posesie în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 235 mp (...)".

De ce este stranie această decizie? Din simplul motiv că sentinţa respectivă a fost pusă în aplicare chiar în primăvara acestui an, prin procedura de executare silită, Ţigău intrând efectiv în posesia terenului. N-a mai contat că, de fapt, a fost executat silit un bun public care are un regim juridic cu totul special, terenul fiind parte integrantă a obiectivului "Piaţa Concordia", menţionat în mod expres în HG 363/2002 - "privind atestarea la domeniul public al judeţului Brăila precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Brăila", publicată în Monitorul Oficial al României din 4 iunie 2002. Mai mult, odată cu terenul respectiv, au fost predate cu titlu gratuit şi investiţiile publice aflate pe teren, investiţii constând în reţea de utilităţi publice, platformă betonată şi copertină metalică. Toate acestea au ajuns într-un final în proprietatea, respectiv administrarea lui Simion Cloşcă, personaj care reuşise anterior să devină proprietarul a 1.139 mp din piaţa respectivă, tot de pe urma unor cereri de revendicare formulate de foştii proprietari ai imobilelor naţionalizate, în anii '80, de comunişti, pentru a face loc investiţiei "Piaţa Concordia".

06concordia2 Constantin Doru Ţigău Ţigău a aruncat cu plângeri penale în Primărie

Dosarul Concordia este completat şi de plângeri penale în care sunt vizate personaje cheie din administraţia locală implicate în acest subiect. Concret, primarul Aurel Simionescu, viceprimarul Stănel Necula, fostul director al Administraţiei Pieţelor, Simona Drăghincescu, şi alţi 3 membri ai comisiei de retrocedare a celor 235 mp din Concordia au ajuns să fie urmăriţi penal în urma unor plângeri formulate de Constantin Ţigău. Acesta s-a plâns "organelor" că i s-au băgat sistematic beţe-n roate în derularea procedurii de retrocedare, drept pentru care cei şase au fost acuzaţi de abuz în serviciu, precum şi de neaducerea la îndeplinire a unei hotărâri a instanţei. De altfel, pe ultima sută de metri a mandatului Simonei Drăghincescu, Direcţia Pieţelor i-a întors "favorul" lui Ţigău şi i-a făcut la rându-i o plângere penală, acuzându-l că a ascuns de ochii instanţei acte care ar fi schimbat cursul şi rezultatul procesului pentru cei 235 mp din piaţă. Una peste alta, acuzaţia adusă lui Ţigău este cea de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune. Cele două plângeri s-au conexat într-un singur dosar penal, despre care, deşi au trecut atâtea luni, nu se mai ştie nimic.

Piaţa Concordia, retrocedată pe bucăţele

Până la această dată au fost retrocedate şi au ajuns în proprietatea şi administrarea lui Simion Cloşcă 3 loturi de teren pe amplasamentul Pieţei Concordia: 988 mp şi 151 mp, retrocedaţi direct prin decizie a fostului primar PNL-ist Constantin Sever Cibu, şi încă 235 mp predaţi prin executare silită în baza unei decizii a instanţei favorabilă revendicatorului Constantin Doru Ţigău. De menţionat este că pe rolul Curţii de Apel Galaţi mai figurează un litigiu, care vizează o bucată de teren de 390 mp, aflată practic în continuarea celor 3 loturi menţionate anterior şi la intersecţia străzilor Griviţa şi Ghioceilor. Cauza a ajuns pe rolul instanţei gălăţene după ce la Brăila i s-a dat câştig revendicatorului. Dacă se va pierde şi acest proces, Administraţia Pieţelor va mai avea în administrare în Piaţa Concordia mai puţin de 2.600 mp, comparativ cu cei aproximativ 4.300 mp cât a avut înainte de retrocedări. În final, aşa cum am mai spus, terenurile retrocedate au ajuns prin acte de vânzare-cumpărare la Simion Cloşcă. Este vorba despre un lot de 988 mp pentru care, oficial, s-a achitat suma de 18 miliarde de lei vechi şi încă 151 mp pentru care Cloşcă a plătit 1,5 miliarde lei vechi. Şi lotul de 235 mp a fost cumpărat tot de Cloşcă, însă valoarea tranzacţiei a rămas, deocamdată, secretă.
Ar mai trebui adăugat că, pe problematica administrării patrimoniului public al municipiului, Primăria Brăila este subiectul unui audit financiar al Curţii de Conturi, în tematica de control fiind inclus şi subiectul retrocedări în natură de terenuri şi investiţii publice pe amplasamentul Pieţei Concordia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro