Oaspetii s-au impus in finalul partidei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oaspetii s-au impus in finalul partidei

Partida de miercuri dupa-amiaza de pe stadionul Milcovul, in care s-au intilnit CSM Focsani si CF Braila a inceput foarte bine pentru gazde.
In minutul 4, Marian Covaci a taxat iesirea inoportuna a portarului Mitrea si a sutat de la 35 de metri peste el, era 1-0, si gazdele se gindeau deja la o victorie lejera.
Egalitatea s-a produs insa foarte repede. Dupa numai trei minute, Plesa a centrat in careu, mingea a ajuns la Pinzaru care, dupa un dribling scurt, a sutat de la 10 metri in plasa portii aparate de Ivanciu.
CSM-ul a creat o faza spectaculoasa la jumatatea primei reprize, Curteanu a centrat pentru Covaci, fostul atacant al Daciei a pornit intr-o cascada de driblinguri, dupa care a incercat o "scarita", numai ca mingea a trecut peste bara transversala. In minutul 25, rolurile s-au inversat, Covaci a driblat doi fundasi braileni, dupa care i-a pasat lui Curteanu, aflat la marginea careului mare, insa acesta a sutat pe linga bara din dreapta a portii lui Mitrea.
Oaspetii au iesit la joc spre finalul primei parti si, in minutul 30, puteau prelua conducerea. Dupa un corner scurt, Rosu a centrat pentru Olenic care a reluat frumos, din foarfeca, dar pe directia lui Ivanciu si portarul gazdelor a retinut balonul fara dificulatate.
In repriza a doua, rezervele gazdelor nu s-au mai ridicat la nivelul titularilor, astfel ca ultimele 25 de minute ale partidei amicale au apartinut clar brailenilor care au inscris de trei ori.
Prima ocazie a reprizei secunde a apartinut elevilor lui Mihai Ciobanu, noul intrat Bosoi a profitat de o bilbiiala in careul CSM-ului si a sutat din 8 metri, insa Ivascu a fost salvat de bara.
Moise (min. 62) si Curtean (min. 66) i-au incercat vigilenta lui Mitrea, insa portarul brailean a avut de fiecare data interventii sigure, dupa care oaspetii s-au dezlantuit si pina la finalul meciului au marcat de trei ori. Bogos i-a adus pe braileni in avantaj, iar ultimele doua goluri ale CF-ului au fost inscrise de fostul jucator al focsanenilor, Costel Rosu.

"Avem nevoie de dubluri pe posturi", a fost concluzia lui Damian Bancila

Antrenorul CSM-ului s-a declarat multumit de evolutia echipei, in prima repriza, dar considera ca in acest moment relatiile de joc nu sint cele mai bune si ca nu exista concurenta pe posturi: "In ciuda scorului, eu sint multumit de jocul echipei, dar numai in prima repriza. Primul 11, in linii mari este deja stabilit, insa acest amical ne-a scos in relief faptul ca avem nevoie de dubluri pe posturi, si eu sper ca pina pe 15 august acest aspect sa se rezolve. Cautam in continuare un portar, un fundas, pentru ca sa avem concurenta pe posturi. Ivanciu a jucat ultimele doua meciuri mai mult intr-un picior, deoarece ca este accidentat. Pe de alta parte disciplina este un lucru foarte important pentru mine si vreau ca jucatorii sa inteleaga lucrul acesta si sa nu mai apara animozitati".

"Conditia fizica a facut diferenta pe finalul meciului", este de parere Mihai Ciobanu

Tehnicianul brailenilor a considerat extrem de util testul de la Focsani si a apreciat ca echipa braileana a avut un plus de prospetime pe finalul meciului, in timp ce gazdele au cazut fizic.
"Trei sferturi din meci a fost echilibrat, iar pe fondul numeroaselor schimbari din cele doua tabere, noi ne-am detasat in cistigatori. Faptul ca am invins la Focsani nu trebuie sa ne faca sa lasam garda jos. Partida de martea viitoare din Cupa Romaniei va avea un alt aspect, eu sint convins ca CSM Fosani va arata o fata noua pe stadionul Municipal. Asta nu inseamna insa ca noi nu vom aborda meciul la victorie. Trebuie sa trecem de CSM Focsani in timpul regulamentar de joc si sa nu intram in prelungiri pentru a ne pastra energiile pentru campionatul care va incepe vineri", a precizat Mihai Ciobanu.

CSM Focsani: Ivanciu - Nistoroiu, Toader, Craciun, Sararu - Moise, Bucataru, Constantinescu, Curteanu - Andries, Covaci. Au mai jucat, Dima, Botezatu, Burcacel, Mindrescu, Radu, Mirgoace si Patrascu
Antrenori: Damian Bancila
CF Braila: Mitrea - St. Mitrea, Olenic, Necoara, Rotaru - Rosu, Ilie, Pascu, Plesa - Pinzaru, Coman.
In repriza a doua la braileni au mai evoluat Botas, Lupu, Mindroasa, V. Nicolae, Bogos, Bosoi, Moldoveanu.
Antrenor: Mihai Ciobanu
Au arbitrat: Marius Martis, Ionut Ungureanu si Daniel Meirosu

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro