Obama cere amânarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Obama cere amânarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului

„Ceea ce vrem este să dăm o şansă diplomaţiei şi să dăm o şansă păcii. Ştiu că vorbesc nu doar în numele meu, ci şi al partenerilor din Grupul 5^1", a declarat Barack Obama în cursul unei reuniuni bilaterale cu şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, desfăşurată în Biroul Oval.
Grupul 5^1, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania, au ajuns, în noiembrie, la Geneva, la un acord interimar cu Iranul asupra programului nuclear al acestuia. Teheranul şi Washingtonul au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că urmează să fie aplicat cu începere de pe 20 ianuarie.
Acest acord, progres spectaculos după ani de blocaj, prevede că nu vor fi adoptate noi sancţiuni împotriva Iranului timp de şase luni, perioadă în care Republica Islamică a acceptat să suspende dezvoltarea controversatului său program nuclear, în încercarea de a se ajunge la un acord mai cuprinzător.
Iranul este suspectat, în pofida dezminţirilor sale, că încearcă să se doteze cu arma atomică sub acoperirea programului nuclear civil.
„Este o ocazie pe care nu o putem rata", a subliniat şeful administraţiei de la Washington, în timp ce un grup senatori, atât republicani, cât şi democraţi, a depus un proiect de lege pentru pedepse suplimentare aplicate Teheranului din cauza programului său nuclear, dacă negocierile actuale eşuează. „Nu a sosit vremea pentru noi sancţiuni", a insistat preşedintele american.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro