Odrasla de pripas a Europei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Odrasla de pripas a Europei

Se implinesc, zilele acestea, 16 de ani de la primele miscari anticomuniste, si aproape 10 de cind integrarea in Uniunea Europeana a devenit un obiectiv prioritar al Romaniei. Fiecare an care a trecut, mai greu sau mai usor, a insemnat un pas spre democratie si integrare, si chiar daca rezultatele economice sau sociale nu sint asa cum ni le-am dori, trebuie sa recunoastem - pasii au fost de cele mai multe ori inainte. Chiar daca la nivel micro, toate acestea au insemnat in primul rind sacrificii, la nivel macro, Romania a avut de cistigat in ultimii ani. Din pacate, insa, acum, cind aderarea noastra la UE a intrat in linie dreapta, si cel putin declarativ este aproape o certitudine, familia spre care ne indreptam bratele este la rindu-i zguduita de probleme si de interese, si deci mult mai retinuta.
Nu este un secret ca de citeva luni bune, Europa este scena unor dispute, sustin euroscepticii, fara precedent. Si este normal sa fie asa cind subiectul principal este bugetul Uniunii pe termen lung, respectiv pentru perioada 2007-2013, iar generatorul gilcevii este unul din cele mai puternice state ale lumii, Marea Britanie, stat care in prezent detine presedintia UE. Motivul, Tony Blair si autoritatile de la Londra propun reducerea cu 15 miliarde de euro a ajutoarelor destinate statelor membre din Europa Centrala si de Est, si diminuarea cu 5 miliarde a fondurilor de dezvoltare rurala destinate Europei Occidentale. Astfel, Blair vrea sa ajunga la micsorarea cu 20-25 miliarde de euro a bugetului european, care, asa cum a fost propus anterior de presedintia luxembourgheza, ar trebui sa fie de 871 miliarde de euro. Atitudinea britanicilor a impartit deja Europa in doua, unele tari sint pro Blair, iar altele, contra. Cum ne loveste pe noi, romanii, propunerea englezilor? Dureros si sub centura. Si este simplu de anticipat.
Pe de o parte, daca propunerile premierului britanic vor fi acceptate, ajutoarele financiare agricole acordate de catre Uniunea Europeana, pentru Romania si Bulgaria, pentru perioada 2007-2013, ar putea fi reduse cu doua miliarde de euro, respectiv de la opt miliarde, la sase.
De cealalta parte, si neacceptarea formulei de calcul propusa de Marea Britanie ar aduce prejudicii tarii noatre. Mai precis, Blair este dispus sa acorde celor zece noi stat membre, plus Romania si Bulgaria, 225 miliarde de euro, pentru 2007-2013, o suma suficienta, spune el, mai ales ca alternativa este mult mai sumbra. Adica, avertizeaza Blair - convins ca este improbabil ca viitoarea presedintie UE, fie ea finlandeza sau austriaca, sa poata rezolva problema bugetului - fara un acord, Romania si celelalte state est-europene sint in pericol sa primeasca o suma mult mai mica. Pentru ca, a explicat Blair, daca nu se ajunge la un consens, bugetul In forma actuala va fi prelungit, lucru care implica un risc: Romania si celelalte state est-europene ar urma sa primeasca doar o treime din suma propusa de Marea Britanie. Ca lucrurile nu sint nici pe departe lamurite o demonstreaza si faptul ca in urma reuniunii ministrilor de externe europeni, oficialii s-au grabit sa avertizeze ca, desi negocierile privind bugetul continua, Romania si Bulgaria vor intra in Uniune, dar "nu in cele mai bune conditii". Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tirziu, vom adera la Uniune, dar nu vom avea prea curind drepturi egale cu "unionistii" veritabili. Poate si ei au dreptate, iar noi sintem constienti ca sint multe probleme de rezolvat, nu doar justitia si coruptia, asa cum ni se spune, insa, este tare greu de suportat ideea ca, dupa atitia ani de strins cureaua tocmai pentru a intra in Europa, cind aproape am ajuns la ultima gaura, Europa ne primeste, dar ca pe niste odrasle de pripas. Lor, copiilor de pripas, le speli bubele, ii imbraci frumos, ii culci la caldura, le dai sa manince. Dar niciodata hainele lor nu vor fi la fel de frumoase, bucata de carne nu va fi la fel de mare, si nici un dar nu va fi la fel de consistent ca acela pe care il cumperi propriului tau copil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro