Olimpiadele scolare din invatamintul primar s-au desfiintat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Olimpiadele scolare din invatamintul primar s-au desfiintat

Spre surprinderea invatatorilor, a parintilor, in acest an scolar nu s-au mai organizat olimpiade scolare pentru invatamintul primar. Inspectoratul scolar a spus ca s-a luat aceasta masura din cauza ca existau suspiciuni ca evaluarile nu ar fi fost tocmai corecte. Miza acestei olimpiade era destul de mare. Un premiu la acest concurs asigura un loc intr-o clasa speciala, adica asigura atentia profesorilor si lucrul intr-o clasa cu copii tot atit de buni, la un nivel ridicat. Tot din acest motiv, subiectele propuse de invatatori aveau un grad ridicat de dificultate. Toate problemele ridicate de aceste concursuri au disparut odata cu desfiintarea competitiilor, insa nu toti invatatorii sint multumiti, iar parintii, majoritatea, au fost dezamagiti. "Unii invatatori considera ca este bine ca s-a renuntat la olimpiade pentru ca elevii au o virsta prea frageda ca sa fie supusi unui asemenea stres. Subiectele, mai ales la matematica, erau foarte grele, se regaseau pe la clasa a V-a sau chiar a VI-a si copiii sufereau un soc. Aveau un soc atunci cind vedeau subiectele si un alt soc la aflarea notei. Am fost anuntati la cercul nostru metodic ca nu se mai organizeaza, dar nu ni s-a dat un motiv. Este exclus sa fie ceva incorect la concursuri. Eu nu cred asa ceva", a spus invatatoarea Ionela Toma, responsabilul comisiei metodice a invatatorilor din sistemul step-by-step de la Scoala "Ion Bancila".
Pe de alta parte, unii invatatori spun ca nu este bine ca s-a renuntat la olimpiade. "Rezultatele la olimpiade erau o evaluare a muncii noastre de patru ani la sfirsitul ciclului primar. Clasele nu sint omogene, dar la nivelul scolii aveam si noi copii cu care ne mindream si crestea prestigiul scolii. Noi am sperat, atunci cind Inspectoratul ne-a anuntat ca renunta la aceste olimpiade, ca vor organiza alte competitii pentru ca la copii exista dorinta de competitie. Acum ei s-au inscris in numar foarte mare, contra-cost, la "Cangurul" si "Winners". Noi asteptam sa ne propuna niste concursuri, nu neaparat individuale, dar macar pe echipaje, intre scoli, astfel incit copiii sa mearga cu inima deschisa. Copiii simt nevoia de competitie", crede invatatoarea Ionela Toma.

"Cred ca tot dintre noi, invatatorii, a plecat ideea desfiintarii olimpiadei"

Dezamagiti de desfiintarea olimpiadelor de matematica si limba romana la invatamintul primar au fost si cadrele didactice de la Scoala "Ion Creanga". "Eu am avut clasa a IV-a anul trecut, copiii mei au participat si am obtinut rezultate foarte bune, insa am observat ca celelalte colege se plingeau de dificultatea subiectelor, dar explicatia plauzibila a domnilor inspectori era ca olimpiada nu este o evaluare sumativa de sfirsit de semestru, ca nu s-a depasit programa scolara. Subiectele erau de dificultate mare. La 350 de elevi citi participau la o disciplina, triajul era fantastic. Din acestia foarte putini luau premii. Intr-un an au fost doar trei copii cu note peste 8.50. Parintii au fost dezamagiti. In invatamintul primar este o evaluare descriptiva, prin calificative. "Bine", de exemplu, are foarte multe trepte si nu se face ierarhizarea. Iar parintii vor o confirmare, un concurs, care sa le arate lor care este valoarea elevului. E adevarat, aceste concursuri sint stresante. Si invatatorul vrea, si parintele vrea, iar copilul este supus unei presiuni foarte mari. Aceasta olimpiada uneori este mai mult decit un imbold, devine o amenintare. La zece ani nu se stie cum percep ei aceste evenimente. Parintii amplifica stresul. Daca elevul ia nota mica la olimpiada este dezamagit de copil, dar il judeca si pe invatator. Pina sa afle ca e alt nivel, ca este altceva, apar probleme. Pentru altii rezultatele bune sint stimulante. Ei tin foarte mult la aceasta forma de recunoastere a valorii. Am clasa I si ieri a venit un copil care face karate cu o diploma de la un concurs. L-am felicitat, iar azi au venit multi cu diplomele de la gradinita. In unii ani nici bani pentru diplome nu au fost, dar s-au organizat pentru ca era important pentru copii. Sa vedem un an fara si vom vedea cum este", a explicat invatatoarea Mariana Simion, responsabilul cu perfectionarea la ciclul primar din Scoala "Ion Creanga". Invatatoarei Daniela Lupu, de la aceeasi scoala, seful comisiei metodice de la clasa a IV-a, i se pare imposibil sa nu se faca o evaluare corecta. "Participau invatatori corectori de la toate scolile, acestia luau un singur subiect si vedeau toate lucrarile ca sa fie toate cintarite cu aceeasi masura. Era foarte greu ca in 350 de lucrari sa recunosti una anume. Acum ni s-a explicat de la Inspectorat ca la aceasta olimpiada participa copii de zece ani si sint stresati, insa era benevola participarea. Cred ca tot dintre noi, invatatorii, a plecat ideea desfiintarii olimpiadei. Din ce stim noi, domnii inspectori respecta cerinta majoritatii. Stresul unei olimpiade te obliga la o munca sustinuta prin pregatiri suplimentare. A face performanta inseamna munca suplimentara, nu o ora in plus pe saptamina. Nemaifiind nici examen la clasa a V-a pentru matematica si limba romana sintem cam debusolati. Este stimulativ pentru copii sa participe, iar cei care se califica sint foarte fericiti, insa pe unii ii marcheaza acest rezultat. Eu am avut o eleva de zece care a participat la olimpiada si a luat sase. Si acum, este eleva de liceu, imi spune ca nu-i mai place matematica pentru ca a luat sase atunci", a spus invatatoarea Daniela Lupu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro