"Omul perna", jucat de patru ani cu succes si la Varna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Omul perna", jucat de patru ani cu succes si la Varna

Ieri, la Teatrul "Maria Filotti" a poposit o echipa a televiziunii nationale din Bulgaria, care a turnat imagini pentru un film despre revolutionarul bulgar Dobri Voinikov, sarbatorit saptamina trecuta chiar la Teatrul "Maria Filotti". Intimplator, actorul de la Sofia, Radev Stoian, ales sa-l interpreteze pe Dobri Voinikov, a jucat si un rol principal in piesa "Omul perna", montata la Varna, in Bulgaria. Acelasi spectacol, "Omul perna", a fost realizat la Braila in premiera nationala, in viziunea regizorului Radu Afrim. Montarea a fost foarte contestata saptamina trecuta de reprezentantii administratiei si ai PSD, in conferinta de presa a acestui partid.

Actorul Radev Stoian a spus ca spectacolul lui Martin McDonagh, "Omul perna", a fost montat acum patru ani la Varna, de catre regizorul Iavor Girdev si scenograful Nicola Toromanov la teatrul din Varna, iar aceasta montare s-a bucurat de un real succes. "Toate aspectele acestui spectacol au obtinut premii nationale si internationale. Pe text nu s-a facut nici un fel de cenzura. Textul s-a montat asa cum a fost scris, cu acele expresii licentioase. Publicul din Bulgaria este foarte liber si nu sint probleme cu receptarea unui spectacol. Citeodata apar elemente care socheaza, dar nu apar discutii negative. Cu acest spectacol am fost si la un festival la Moscova. Si acolo a fost primit foarte bine. Piesa este foarte ofertanta, pentru ca in interior apar mai mult de patru teme, ceea ce da o mare libertate. Tema de care noi ne ocupam special, fara sa le ignoram pe celelalte, este influenta artei in viata oamenilor. Incercam sa descoperim daca e posibil ca arta sa influenteze oamenii, sa-i determine sa se sinucida sau sa ucida. Este o tema care preocupa multi oameni, insa nimeni nu considera ca ar crea probleme. Este un spectacol care te pune pe ginduri, aduce in dezbatere idei, dar nu duce la distrugere", a explicat actorul Radev Stoian. El a interpretat rolul politistului rau, Ariel, si a marturisit ca a fost cel mai greu rol pe care l-a construit in cariera sa. "Nu mi-a placut rolul la inceput. Politistul rau, care bate, are creier putin si muschi multi. Am vrut sa gasesc ceva deosebit in acest personaj si cred ca in final am reusit, pentru ca am primit multe premii pentru acest rol. Aceasta partitura m-a facut fericit pentru ca m-am chinuit mult pina am intrat in rol. Secretul meu a fost ca nu l-am considerat pe Ariel un om rau. De fapt, nici un actor nu poate fi procurorul rolurilor sale. Eu nu pot sa-mi critic eroul. Ariel chiar iubea copiii", a spus Radev Stoian. Desi spectacolul "Omul perna" se joaca de patru ani la Varna, Bulgaria, interesul publicului de toate virstele nu s-a pierdut, salile fiind pline si acum.

La Braila, spectacolul "Omul perna" a lui Radu Afrim se va juca pe 31 octombrie. Pina atunci, in acest week-end, spectacolul va fi prezent la Festivalul de Teatru pentru Tineri de la Piatra Neamt.n om rau. De fapt, nici un actor nu poate fi procurorul rolurilor sale. Eu nu pot sa-mi critic eroul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro