"La votul moţiunii de cenzură, deşi PNL a hotărât că toţi parlamentarii care vor absenta de la moţiunea de cenzură se vor considera în afara partidului, doi senatori şi trei deputaţi ai PNL au absentat de la votul moţiunii de cenzură. Astăzi, Delegaţia Permanentă a hotărât prin vot secret cu o majoritate extrem de confortabilă, excluderea din partid a senatorilor Ovidius Mărcuţianu şi Cezar Măgureanu, precum şi a deputaţilor Ion Tăbugan, Dan Bordeianu şi Dan Păsat", a anunţat Orban, susţinând că demisia anunţată săptămâna trecută de către Tăbugan "nu a ajuns".
Cât priveşte situaţia deputatului Neculai Rebenciuc, cel de-al şaselea absent liberal de la votul moţiunii de cenzură, prim-vicepreşedintele PNL a explicat că acesta "îşi depusese demisia din partid". "Dintre parlamentari, (la Delegaţia Permanentă - n.r.) a fost prezent senatorul Cezar Măgureanu, care a furnizat o explicaţie, numai că lucrurile sunt la ora actuală în PNL schimbate faţă de perioada anterioară. În momentul în care am decis că facem ceva, ne şi respectăm angajamentele luate", a precizat liderul PNL.
Totuşi, întrebat dacă s-a luat o decizie asemănătoare şi pentru un eventual vot de învestitură a unui Cabinet Croitoru, adică sancţionarea cu excluderea, Orban a răspuns: "Nu există nicio şansă ca domnul Croitoru să ajungă până la Parlament, decât poate la o întâlnire privată cu parlamentarii". El a precizat că nu s-a luat nicio decizie în acest sens, dar a ţinut să asigure de solidaritatea parlamentarilor liberali în privinţa susţinerii lui Klaus Johannis.
Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL a mai afirmat că, în cadrul Delegaţiei Permanente, s-au luat o serie de decizii privitoare la asigurarea corectitudinii procesului electoral.