ORC cere dizolvarea a 1.800 de firme | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ORC cere dizolvarea a 1.800 de firme

Aproximativ 1.800 de firme risca sa fie dizolvate pentru ca nu au
depus la Oficiul Registrului Comertului situatiile financiare anuale
in termenul prevazut de lege.
Dupa cum ne-a declarat directorul ORC Braila, Veronica Tuta, "ne aflam in situatia de a cere in instanta dizolvarea societatilor respective, datorita nerespectarii prevederilor art. 237 din Legea nr.31/1990, republicata, privind societatile comerciale, potrivit caruia Tribunalul poate pronunta dizolvarea in cazul in care "societatea nu a depus, in cel mult sase luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la ORC". Sint societati care functioneaza si, din neglijenta sau din alte motive, n-au dat importanta acestui aspect. Noi nu intentionam sa punem bete-n roate agentilor economici, sa-i omorim. De aceea ii mai luam o data pe toti la mina. Le dam telefon, le reamintim. Totul depinde insa de ei. Ne-au ajutat in acest sens si inspectorii Garzii Financiare, care au si ei o astfel de tema de control, amenzile prevazute fiind intre 20 si 100 milioane de lei. Dar, in prima faza, ii atentioneaza pe cei care nu au depus bilanturile sa faca acest lucru".
Reamintim faptul ca societatile comerciale pe actiuni, cele in comandita pe actiuni, societatile comerciale cu raspundere limitata si grupurile de interes economic sint obligate prin lege sa depuna situatiile financiare anuale si la Registrul Comertului, nu doar la Finante.
Tribunalul poate dispune dizolvarea judiciara a firmelor pentru
neindeplinirea acestei obligatii, la cererea oricarei persoane
interesate. Administratorii firmelor au obligatia sa depuna o copie a
situatiilor financiare anuale, insotite de raportul lor, raportul
cenzorilor sau al auditorilor financiari, precum si procesul-verbal al
adunarii generale, in termen de cel mult 15 zile de la data adunarii
generale prin care sint aprobate.
Dupa implinirea a sase luni de la expirarea acestui termen, orice
persoana interesata, precum si ORC, pot cere dizolvarea societatilor comerciale care sint in aceasta situatie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro