Până în iulie, firmele trebuie să îşi facă analiza de risc la securitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Până în iulie, firmele trebuie să îşi facă analiza de risc la securitate

poliţiştii atrag atenţia agenţilor economici cu privire la prevederile legale

 

Taxa anti-furt. Poliţiştii brăileni le reamintesc agenţilor economici faptul că legiuitorul a prorogat, prin HG 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, obligaţia unităţilor înfiinţate până la data de 16 iunie 2012 de a elabora analiza de risc la securitate fizică, până la data de 1 iulie a.c. Totodată, unităţile înfiinţate după data de 16 iunie 2012 sunt obligate să adopte măsurile de securitate în conformitate cu Analiza de risc efectuată de unitate prin structuri specializate sau prin experţi abilitaţi care deţin competenţe profesionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro