Norio Ohga, un fost student la conservator, a condus grupul Sony între 1982 şi 1995 şi a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia.
În afară de rolul său major în procesul de elaborare şi dezvoltare a formatului CD, Norio Ohga a înfiinţat Sony Music, a iniţiat achiziţionarea studiourilor Columbia Pictures şi a încurajat lansarea consolei de jocuri PlayStation.
Cariera lui Norio Ohga a început în 1953, când acest student la muzică la Universitatea naţională din Tokyo a trimis o scrisoare directorilor grupului Tokyo Telecommunications Engineering, considerat strămoşul grupului Sony, în care le sugera o serie de îmbunătăţiri pentru prototipul de magnetofon pe care această companie îl lansase recent pe piaţă şi despre care el spunea că ar fi avut un sunet "catastrofal".
