La finele saptaminii trecute, rudele lui Costache Golea, cunoscut in lumea interlopa locala drept "Costel Frizeru", au organizat o slujba de pomenire chiar la spatiul amenajat in parc de sotie, Aura Golea, in memoria celui decedat in urma cu circa trei luni. Investitia a fost una cu cintec, dat fiind ca, dupa ce a bagat bani buni in spatiul respectiv, pe care l-a pavat cu dale si l-a dotat cu bancute si mese, special pentru pensionarii care doresc sa se relaxeze la aer curat, intr-un spatiu civilizat unde pot juca o tabla, autoritatile de mediu au reclamat ca totul a fost facut nelegal, in zona verde, care a fost distrusa. Indignata de aceste complicatii, in conditiile in care folosise un teren pe care i-l indicase chiar primarul Constantin Cibu, Aura Golea a decis sa opreasca orice investitie, pina la lamurirea situatiei. Mai apoi, insa, in speranta ca o slujba facuta de preoti la fata locului va indeparta si spiritele rele, dar si intentiile rele ale celor care inca n-au ajuns la stadiul de spirit, sotia raposatului a decis oficierea unui astfel de serviciu religios in Parcul Monument, dupa care a impartit si pomana. Pensionarii care venisera acolo pentru o dimineata la o palavra si o tabla au avut surpriza sa se trezeasca la un adevarat ospat, iar printre jocul de table si degustarea bucatelor ce le-au fost oferite si-au facut cunoscute si parerile cu privire la spatiul amenajat pentru ei. "Am inteles ca parastasul a fost facut pentru un frizer. Cum il chema? Costel. Sotia lui a facut totul, aici, dar cica vor sa darime, cei de la spatiul verde, ca nu stiu ce nu e in ordine. De ce n-au venit ei sa faca ceva mai bun, daca nu le place ce a facut femeia?", ne-a spus un pensionar. Intrebata daca are de gind sa continue amenajarea spatiului, asa cum isi propusese initial, Aura Golea ne-a declarat ca a discutat din nou cu primarul Constantin Cibu, care i-a spus sa mearga mai departe, si va face acest lucru. Ea a mai precizat ca a decis sa faca pomana in parc, printre pensionari, si nu acasa, doar cu rudele, pentru ca si-a dorit ca de aceasta sa se bucure cei pentru care o masa oferita gratuit chiar inseamna ceva. "Dupa ce terminam aici, voi merge si in localitatea in care s-a nascut sotul meu, la Pogoanele, pentru a imparti si acolo pomana", ne-a mai declarat Aura Golea.
Precizam ca primarul Constantin Cibu este de parere ca amenajarile facute de familia Golea in parcul Monument sint mai mult decit binevenite si ca obiectiile Garzii de Mediu sint doar niste rautati. Mai mult, el nu da doi bani pe faptul ca decedatul, Costel Frizeru, era cunoscut ca facind parte din lumea interlopa: "Pe mine nu ma intereseaza lucruri de genul asta. Macar de ar fi mai multe familii dispuse sa investeasca bani in asemenea lucruri, care sint in folosul comunitatii! Eu as fi dispus sa le ofer spatii. Ba chiar, daca se va dovedi ca acesta deja amenajat in Parcul Monument are succes, vom mai amenaja si in alte locuri din oras. Si eu va spun ca acolo se aduna zeci de pensionari, care sint foarte multumiti si spun ca este o chestiune foarte civilizata!", ne-a declarat edilul-sef.