Parcuri fotovoltaice la CUP ”Dunărea” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parcuri fotovoltaice la CUP ”Dunărea”

• printr-o investiție de peste 12,6 milioane de lei, finanțată în proporție de 85% de UE, compania de apă-canal își va dota 12 din cele 193 de puncte de lucru din municipiu și județ cu panouri fotovoltaice ale căror putere totală instalată va fi 2,6847 MW • panourile trebuie date în funcțiune cel mai târziu la data de 31 decembrie a.c, moment din care va fi acoperit circa 23% din consumul de energie al întregii companii • când va fi cazul, surplusul de energie produs la cele 12 puncte de lucru va fi livrat în rețeaua națională, regăsindu-se în scăderi ale facturilor de energie electrică pentru celelalte 181 de puncte de lucru ale CUP ”Dunărea” de pe raza județului Brăila

 

Cu ajutorul fondurilor europene, Compania de Utilități Publice (CUP) “Dunărea” Brăila a demarat un proiect de îmbunătățire a eficienței energetice, prin montarea de panouri fotovoltaice în 12 dintre cele 193 puncte de lucru ale companiei, din municipiu și județ. În calitate de administrator al rețelelor de apă și canalizare din județul Brăila, CUP ”Dunărea” și-a propus să reducă astfel cu circa 23% consumul de energie electrică preluată din rețeaua clasică. Cele 12 locații în care se montează în prezent panourile fotovoltaice sunt cele mai mari consumatoare de energie din cadrul companiei, prin instalațiile existente acolo - stații de pompare, stații de epurare etc. Puterea totală instalată va fi de 2,6847 megawati panouri (MWp). După cum ne-a explicat Gicu Mihaiu, managerul energetic al CUP ”Dunărea” și manager de proiect pentru această investiție, punctele de lucru dotate cu panouri fotovoltaice își vor asigura necesarul de energie, iar surplusul va fi injectat în rețeaua națională de electricitate, compania devenind astfel un prosumator. ”Surplusul de energie electrică injectată în rețea se redistribuie cantitativ prin scădere în factura de energie electrică la celelalte 181 puncte de lucru ale companiei”, a precizat managerul Mihaiu.

Cele 12 puncte de lucru unde se montează panouri fotovoltaice sunt: Bazinul de Apă Apollo din municipiu, Stația de Epurare Ape Uzate Brăila, Bazinul de apă Viziru, Uzina de apă Brăila, Stația de Tratare Apă Potabilă Gropeni, Gospodăria de apă Victoria, Stația de Captare Gropeni, Stația de Epurare Ape Uzate Însurăței, Gospodăria de apă Însurăței, Stația de Epurare Ape Uzate Făurei, Baza de Producție Brăila, Gospodăria de apă Ianca. Panourile sunt amplasate fie pe acoperișurile unor clădiri, fie pe sol, acolo unde există teren disponibil. Cele mai mari parcuri fotovoltaice, cu o putere instalată de 399,76 kilowatti panouri (kWp), vor fi la Stația de Epurare Ape Uzate Brăila, acest punct de lucru al CUP ”Dunărea” fiind, de altfel, cel mai mare consumator de energie din cadrul companiei, dar și la Bazinul de apă Viziru. La celelalte puncte de lucru incluse în proiect, instalațiile nu vor depăși 367 kWp, cea mai mică putere instalată fiind la Stația de Captare Gropeni, 66,12 kWp.

Conform contractului, semnat în data de 9 octombrie a.c., panourile fotovoltaice trebuie instalate complet, în toate cele 12 locații, până la data de 31 decembrie a.c. Lucrările sunt executate de Asocierea de firme A.B. Inteligent AX SRL (lider de asociere), Altige Impex și Predu Energy. Valoarea contractului de lucrări este 12.615.875,12 Lei (fără TVA), banii fiind asigurați prin următoarea schemă de co-finanțare: 6% contribuție CUP Dunărea Brăila, 9% contribuție publică națională și 85% contribuția Uniunii Europene.

 

Pentru ce a dat UE banii

Conform unui comunicat de presă emis de CUP "Dunărea", prin această investiție agreată de Uniunea Europeană se urmărește:

- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră raportate la economiile de energie realizate ca urmare a implementării investiției. Prin implementarea proiectului se apreciază că pentru primul an de operare se va înregistra o reducere de 1,174.73 Echivalent tone de dioxid de carbon (CO2) ținând cont de factorul de conversie în valoare de 0.33 tCO2/MWh;

- Reducerea intensității energetice a activității prin utilizarea cu prioritate a energiei electrice produse. Se estimează o producție de energie 3,559.79 MWh/an în primul an de operare;

- Stimularea investițiilor realizate de operatorii economici în vederea reducerii consumului de energie și creșterii eficienței energetice a activității economice;

- O economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică și mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe un nivel înalt de protecție și pe îmbunătățirea calității mediului.

Rezultatele așteptate constau în: eficientizarea costurilor materiale, eficientizarea costurilor cu energia, eficientizarea costurilor de întreținere, dezvoltarea zonei din punct de vedere economic, îmbunătațirea situației economice și sociale la nivelul orașului Brăila, reducerea riscurilor pentru sănătatea publică și îmbunătățirea mediului natural, atingerea standardelor internaționale de tehnologie și de calitate, care susțin viabilitatea financiară și de mediu în sectorul utilităților de apă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro