Paris Hilton şi l-a luat iubit pe «Superman» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Paris Hilton şi l-a luat iubit pe «Superman»

Starleta americană Paris Hilton are o relaţie cu actorul britanic Henry Cavill, starul noilor filme din franciza cinematografică "Superman", potrivit unor surse citate de presa americană, informează contactmusic.com, citat de mediafax.ro.
Moştenitoarea imperiului hotelier Hilton a fost văzută în compania starului britanic la petrecerea organizată, la Los Angeles, înainte de gala Globurilor de Aur. Cei doi au fost fotografiaţi apoi în timp ce plecau împreună, în acelaşi taxi, de la un eveniment organizat la Chateau Marmont Hotel.
"Henry şi Paris s-au simţit foarte bine împreună şi, apoi, au plecat împreună de la Chateau Marmont, râzând ca doi copii de şcoală. Toată lumea a văzut scânteia dintre ei. Paris bătea din gene uitându-se fără încetare la el, iar lui Henry îi plăcea toată acea atenţie", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic Daily Mirror.
Henry Cavill a rămas foarte discret în privinţa relaţiei sale cu Paris Hilton, atunci când a fost contactat de jurnaliştii de la acelaşi tabloid.
"Nu vreau să vorbesc despre acest lucru", a declarat starul britanic.

Seria de bărbaţi ai starletei

Starleta americană Paris Hilton a avut relaţii cu numeroşi bărbaţi celebri din industria de divertisment, printre partenerii ei de viaţă din ultimii ani numărându-se Jason Shaw (2002-2003), Nick Carter (2003-2004), Rick Salomon (2007), Benji Madden (2008), Doug Reinhardt (2009), Cy Waits (august 2010 - iunie 2011) şi River Viiperi (2012-2014).
Actorul britanic Henry Cavill, în vârstă de 31 de ani, este cunoscut pentru rolul lui Charles Brandon, cumnatul regelui Henric al VIII-lea, în serialul de succes "Dinastia Tudorilor/ The Tudors". El a mai jucat în filme precum "Ce-o fi o fi.../ Whatever Works" (2009), "Pulbere de stele/ Stardust" (2007), "Tristan & Isolda/ Tristan & Isolde" (2006) şi "Hellraiser: Hellworld.com" (2005). Recent, l-a interpretat pe Superman în "Man of Steel: Eroul" (2013), rol pe care îl va relua în "Batman vs. Superman", anunţat pentru 2016.
Şi viaţa privată a starului britanic a fost una foarte tumultuoasă în ultimii ani. Din mai 2011 până în august 2012, Henry Cavill a fost logodit cu Ellen Whitaker, o campioană britanică din concursurile hipice de sărituri peste obstacole. Apoi, actorul a avut o relaţie de 10 luni cu Gina Carano, de care s-a despărţit în mai 2013. După doar o lună, Henry Cavill a început o relaţie cu actriţa Kaley Cuoco, în iunie 2013, însă idila lor s-a destrămat după doar câteva săptămâni. În toamna anului 2014, starul britanic şi Gina Carano au decis să formeze din nou un cuplu, dar relaţia lor s-a încheiat în ultimele zile ale anului trecut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro