Parlamentul eston l-a reales pe Toomas Hendrik Ilves în funcţia de preşedinte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentul eston l-a reales pe Toomas Hendrik Ilves în funcţia de preşedinte

72 dintre cei 101 parlamentari au susţinut candidatura lui Ilves, care, pentru a fi reales, avea nevoie de minim 68 de voturi.
Rivalul lui Ilves a fost europarlamentarul Indrek Tarand.
Preşedintele eston poate fi ales pentru maxim două mandate consecutive, de câte cinci ani.
Constituţia estonă prevede ca şeful statului să fie ales de un consiliu format din 347 de membri - 101 deputaţi şi 246 reprezentanţi ai comunităţilor locale - în cazul în care Parlamentul nu va reuşi să aleagă un preşedinte după două tururi de scrutin.
În martie, Estonia a avut alegeri parlamentare şi coaliţia de centru-dreapta aflată la guvernare în Estonia a primit un nou mandat din partea electoratului, bucurându-se de credit după ce a reuşit să scoată ţara dintr-o recesiune profundă şi să asigure o tranziţie de succes către adoptarea monedei euro.
Toomas Hendrik Ilves, în vârstă de 57 de ani, s-a născut în Suedia, din părinţi care fugiseră din Estonia în timpul ocupaţiei sovietice. El a crescut în Statele Unite. Mai târziu, a lucrat în Germania pentru Radio Europa Liberă, care difuza emisiuni pentru ascultătorii din spatele Cortinei de Fier.
În 1993, la doi ani după ce Estonia a redevenit independentă, el s-a alăturat corpului diplomatic al acestei foste republici sovietice, înainte de a deveni ministru de externe şi a participa la procesul de aderare a acestei ţări baltice la Uniunea Europeană în 2004.
Social-democrat, Ilves a fost membru al Parlamentului European între 2004 şi 2006, anul în care a fost ales preşedinte al Estoniei.
Prerogativele preşedintelui eston sunt limitate. şeful statului aprobă legile votate de Parlament, dar îşi poate exercita dreptul de veto în cazul unui text considerat neconstituţional. Este comandantul suprem al forţelor armate şi reprezintă Estonia în străinătate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro