Potrivit rezultatelor finale anunţate de şeful Comisiei Electorale Centrală, Moez Ibrahim, Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Fraţilor Musulmani a obţinut 106 mandate, în timp ce formaţiunea ultraconservatoare Al-Nour se află pe a doua poziţie, cu 46 de mandate.
Partidul liberat Wafd va ocupa numai 19 mandate.
În baza Constituţiei egiptene, două treimi dintre cei 270 de membri ai Shurei sunt aleşi prin scrutin naţional, iar alţi 90 sunt desemnaţi de şeful statului.
Noua Shura, care nu are puteri legislative, limitându-se la un rol consultativ, ar urma să aibă prima şedinţă în 28 februarie. Membrii săi vor lua parte la redactarea noii Constituţii egiptene.
Camera inferioară a Parlamentului, Adunarea Poporului, aleasă recent, a avut în 23 ianuarie prima sesiune după îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în urmă cu un an. Adunarea este dominată de parlamentari islamişti.