Patriarhul Daniel a binecuvântat hramul Mănăstirii "Sfântul Pantelimon" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Patriarhul Daniel a binecuvântat hramul Mănăstirii "Sfântul Pantelimon"

Prea Fericitul Daniel a ajuns la mănăstire în jurul orei 11.00, fiind întâmpinat de soborul de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Casian. La finalul slujbei, patriarhul le-a vorbit credincioşilor despre viaţa plină de pilde a Sfântului Pantelimon. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost ascultat cu evlavie de credincioşii pătrunşi de pioşenia momentului. Mai în faţă, ascunşi la umbra cerdacului mănăstirii, senatorul PSD Ion Rotaru, deputatul PSD Viorel Balcan şi prefectul Loredana Alexandru au dat mai puţină atenţie slujbei, fiind prinşi la un moment dat într-o discuţie lumească, la doar câţiva metri de Prea Fericitul Daniel, înconjurat de soborul de preoţi. La eveniment s-au aflat şi primarul Aurel Simionescu şi preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu, a căror prezenţă a fost salutată de Preafericitul Daniel.

În mod tradiţional, finalul slujbei a fost urmat de un ospăţ oferit de măicuţele Mănăstirii "Sf. Pantelimon", credincioşii aşezându-se liniştiţi la coadă pentru a primi câte o porţie de sarmale foarte bine gătite.

Organizatorii au primit şi reproşuri: unii participanţi s-au plâns că apa sfinţită era în cantităţi prea mici şi greu accesibilă. "Anul trecut erau două cisterne şi toată lumea putea lua apă. Acum se poate obţine dintr-un singur loc şi este o coadă foarte mare", ne-a spus o bătrânică.

Mănăstirea "Sf. M. M. Pantelimon" din Staţiunea Lacu Sărat a fost fundată în anul 1996, cu sprijinul primarului de atunci, Anton Lungu, ea fiind sfinţită de PS Casian al Dunării de Jos, la hramul aşezământului, în anul 1999.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro