Mergi la conţinutul principal

Patron turc, imobilizat de poliţişti şi de “mascaţii” de la SAS

• Mahmut Ekrem Karabekiroglu, administratorul SC”Zen Fashion” SRL, a fost depistat conducând în Piaţa Traian cu o îmbibaţie alcoolică de 1,60 g la mie • Karabekiroglu a mai fost condamnat pentru conducere în stare de ebrietate, în anul 2013, când a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată

 

Cetăţean turc stabilit la Brăila, recidivist, prins de două ori băut la volan.

Zilele acestea, procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a finalizat ancheta penală şi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului  Mahmut Ekrem Karabekiroglu, de 41 de ani, administratorul SC “Zen Fashion” SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de “conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” (art. 336 alin. 1 Cod penal). Omul de afaceri turc a mai fost condamnat, pentru aceeaşi infracţiune, în anul 2013, când a primit o pedepasă de 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată. Din păcate pentru el, afaceristul a comis-o, a doua oară, taman în termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit prin sentinţa penală din 17 septembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin neapelare.

 

Imobilizat de “mascaţi”, după ce a vrut să fugă de la locul faptei

Potrivit actelor de urmărire penală, în seara zilei de 16 aprilie 2016, în jurul orei 21:20, o patrulă din cadrul Biroului Rutier - Poliţia Municipiului Brăila, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control un autoturism Chevrolet, care circula în zona Pieţei Traian (Centrul Vechi al Brăilei). Când poliţiştii i-au solicitat şoferului actele la control, acesta a spus că nu le are la el, însă a precizat că se numeşte “Ekrem”.

În continuare, Mahmut Ekrem Karabekiroglu a fost testat cu aparatul alcooltest. S-a stabilit că, la ora 21:25, afaceristul turc avea 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Având în vedere acest rezultat, inculpatului i s-a comunicat că i se va întocmi dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, moment în care a devenit irascibil şi a urcat la volan, intenţionând să părăsească locul depistării. După ce, la faţa locului, au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi un echipaj al Serviciului Acţiuni Speciale (SAS), s-a reuşit imobilizarea inculpatului, iar în torpedoul maşinii au fost găsite certificatul de înmatriculare al autoturismului şi asigurarea RCA. Totodată, s-a stabilit că persoana depistată se numeşte Karabekiroglu Mahmut Ekrem, posesor al permisului de şedere temporară emis de ORI, valabil până la data de 19.04. 2016. Cu privire la aceste împrejurări, a fost întocmit un proces verbal semnat de persoana depistată şi de interpretul I.D.”, precizează procurorul de caz.

În aceeaşi noapte, Karabekiroglu a fost condus la Spitalul Judeţean Brăila, unde i-au fost recoltate, cu consimţământ scris, două probe de sânge la un interval de o oră. Potrivit buletinului de analiză toxicologică din 19 aprilie 2016 al Serviciului de Medicină Legală Brăila, cetăţeanul turc prezenta o îmbibaţie alcoolică de 1,60 respectiv 1,45 g la mie, la orele 22:10 şi 23:10.

Audiat în prezenţa interpretului autorizat şi a avocatului ales, afaceristul turc a declarat că, înainte de a urca la volan, făcuse un grătar cu prietenii care-l vizitaseră (începând cu ora 20:00). De la ora 21:00, inculpatul consumase circa 400 ml coniac Alexandrion. La un moment dat, a spus Karabekiroglu, i s-a făcut rău şi a urcat la volan, ca să meargă la medicul de familie. Turcul a luat-o în maşină şi pe prietena sa, Florentina, şi a condus autoturismul Chevrolet pe traseul Şoseaua Baldovineşti - B-dul Dorobanţilor - Calea Galaţi, până în Piaţa Traian, unde a fost oprit de un echipaj de poliţie.

Potrivit anchetatorilor, deşi a admis că a consumat alcool, inculpatul nu a fost de acord cu valorile alcoolemiei, solicitând efectuarea unui calcul retroactiv. Cererea i-a fost respinsă pe motiv că, potrivit unei hotărâri CSM, “expertiza de recalculare a alcoolemiei se poate efectua numai în cazul în care ingestia de alcool, pe stomacul gol, a încetat cu cel puţin 45 de minute înaintea evenimentului rutier” or, în cazul de faţă, criteriile nu au fost întrunite defel. Cetăţeanul turc consumase alcool începând cu ora 21:00, iar la ora 21:20 a fost oprit pentru control.

Cazul se află acum în atenţia magistraţilor judecători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro