Patru bombe au fost găsite, de la începutul săptămânii, în apropierea unor localităţi brăilene. Astfel, luni, 21 martie, pe un câmp de lângă comuna Măxineni, în timpul unor lucrări agricole, au fost descoperite trei proiectile din timpul războiului, încă funcţionale - unul de calibrul 76 milimetri şi două de cal. 100 mm. Ieri dimineaţă, un sătean din Muchea a găsit, pe islazul localităţii, un proiectil exploziv, cal. 105 mm, cu focosul încă activ. Toate cele patru elemente de muniţie au fost ridicate în condiţii de siguranţă de către echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, urmând să fie distruse prin detonare în poligonul special de la Muchea.
Specialiştii ISU îi felicită pe cei care au descoperit bombele, pentru faptul că au anunţat în timp util autorităţile. "Pentru evitarea unor evenimente nedorite, populaţia trebuie să anunţe imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, organele de poliţie sau autorităţile publice locale despre descoperirea de muniţii neexplodate, prin apelul unic de urgenţă 112. Muniţiile neexplodate nu trebuie mişcate din loc, desfăcute sau valorificate ca deşeuri metalice. De asemenea, astfel de proiectile nu trebuie folosite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente, nu trebuie lovite, tăiate, demontate sau ţinute lângă flacără deschisă", se arată într-un comunicat de presă emis de ISU "Dunărea" Brăila.
